Profesorul Gică Manole își lansează memoriile la Biblioteca Județeană Botoșani

După publicarea mai multor cărți  în care a tratat teme istorice importante, nu o dată sensibile, profesorul Gică Manole vine de această dată cu o lucrare inedită. Este vorba de volumul ”Ispita memoriei”, o lucrare în care profesorul evocă locuri, oameni și timpuri, privite de asemenea din perspectiva istoricului.

O reeditare a ediției din 2006, apărută la editura AXA, cartea ”Ispita memoriei” se va fi readusă în fața publicului botoșănean, într-un eveniment găzduit joi, începând cu ora 16:30, de sala de lectură a Secției de împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani.  Amfitrion al manifestării va fi Cornelia Viziteu, directoarea Bibliotecii Județene.

”Memoria este o teribilă povară, un chin permanent, doar în cazul în care, dacă ești drept și cinstit cu tine însuți, refuză să-ți pună în față doar partea luminoastă din tine; memoria reprezintă o povară atunci când ai înțeles bine că, oricâr ai regreta, greșelile din timpul din spate nu mai pot fi îndreptate”, este deviza scrierii.

 

 

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...

Mesajul inspectorului școlar general la plecarea unui ”nume reprezentativ pentru învățământul și sportul botoșănean”

astăzi, 08:38

A plecat la cele veșnice un profesor care și-a dedicat viața profesiei și care a făcut din meserie mai mult decât o pasiune: o dăruire cu suflet, dincolo de planificări, de manuale sau de...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (432)

astăzi, 08:20

O COLECȚIE DE STRIGĂTE Vrânceanul  Vasile Ifrim îmi trimite cartea sa „O sută de cartușe…cu sare”(Editura „Salonul Literar”, Odobești, 2025). A ...