Premieră oferită de actorii Teatrului „Eminescu”. O piesă despre nevoia de curaj

Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani invită sâmbătă, 27 iunie, de la ora 19:00, la Amfiteatru din Parcul de Agrement „Cornișa”, unde se va juca în premieră piesa „Întoarcerea de acasă”, de Ștefan Caraman, cu Andreea Moțcu. Regia artistică este semnată de către Silvia Răileanu, scenografia de Mihai Pastramagiu.

Vocea autorului este asigurată de către Bogdan Horga.

O piesă despre nevoia de curaj

Născută în Basarabia, școlită întru teatru la Chișinău – specialitatea – regie teatru – Silvia Răileanu a și împlinit 18 ani de când se află în Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani.

 

„Silvia Răileanu face parte din categoria – nu prea numeroasă, din  păcate – a celor care mereu au ceva important de spus. Cu o expresie la modă acum, Silvia Răileanu este o… neliniștită! Se înțelege, în sensul bun al lucrurilor.

De când cu pandemia, Silvia Răileanu a și gândit un antidot, mă rog, un „vaccin” care, cel puțin în cazul ei, dă rezultate bune. Silvia a „construit” încă un spectacol. Un spectacol după toate regulile vremii: cu actori puțini la număr, un spectacol care să poată fi jucat oriunde, bineînțeles, cu spectatori distanțați fizic”, a explicat Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”.

Ce ne „spune” Silvia Răileanu în acest rând?

„Dacă ne deosebește ceva ca oameni, acel „ceva” este curajul! Curajul de a povesti, de a împărtăși… exact așa cum ai devenit după întâmplări sau întâlniri mai mult sau mai puțin fericite… Curajul de a-ți trăi viața, până la urmă, frumoasă și urâtă în același timp, tandră și cinică… Dar viață! În concluzie, trăiți-vă viața așa cum e! Curaj!”

Prețul unui bilet este de 15 lei. Biletele se găsesc la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510970 (program: 10.00 – 18.00, de marți până vineri. Duminică, de la ora 17:00 la Amfiteatrul de la Cornișa)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...