Care este Botoşaniul în care vreau sa trăiesc? Iată o întrebare care îşi poate găsi răspunsul pe chipul fiecărui locuitor şi, din nefericire, răspunsul este mult mai uşor de intuit pe chipul botoşăneanului de rând, stăpânit de convingerea că "mare lucru nu se va schimba aici".

Este un mic proiect care reuşeşte să treacă de veşnica impasibilitate a tineretului de astăzi, orbit probabil de oportunităţile de care ar putea dispune în marile oraşe ale ţării.

Oameni nemulţumiţi au fost mereu destui, iar motivele au fost si ele suficiente. Cred că toată lumea este de acord cu mine că la capitolul spaţii de recreere stăm destul de rău. Exista odată un ştrand lăngă Parcul Mihai Eminescu si, bineînţeles, că după ani buni încă nu s-au găsit fonduri pentru reabilitarea acestuia. Şi pentru ca această nepăsare sa fie mult mai bine decelată, nu putem sa uităm că acest ştrand era amplasat chiar lângă serele care aprovizionau oraşul şi care, din ignoranţă, au fost desfiinţate. Ironie amară! Aceste doua spaţii valoroase au fost lăsate de izbelişte, ignorându-se cu o mare nonşalanţă beneficiile pe care le-ar fi adus! Înnotul acoperă necesitaţile de bază ale omului, iar o zi petrecută la ştrand i-ar fi adus botoşăneanului porţia de sănătate.

O bună modalitate de a insufla oamenilor plăcerea şi pasiunea pentru sport ar fi promovarea sportului de echipă şi cel individual. Astfel de competiţii vor fi mereu bine-venite, căci datorită sportului îţi deprinzi o altă viziune asupra vieţii.

În ceea ce priveşte mijloacele de transport în comun, la capitolul "tramvaie" ne situăm din nou cu o treaptă mai jos decât restul oraşelor. Sau chiar două trepte, de ce nu?! Aceste tramvaie nu mai aduc mari avantaje, ci din contră. Ele au devenit un inconvenient. Şinele late cât distanţa dintre roţile unei maşini au constituit cauza producerii multor accidente! Este trist că într-un oraş atât de mic suntem nevoiţi să ne confruntăm si cu astfel de evenimente ce au consecinţe dăunătoare! Carosabilul a constituit mereu o problemă, iar măsurile drastice si vizibile au întârziat mereu să apară. Se pare că trebuie să ne consolăm cu ideea că suntem ultimul judeţ de pe hartă, iar fondurile ajung mai greu! Nu voi avea dispoziţia si bunăvoinţa necesară pentru a înţelege vreodată sincronizarea firmelor care asfaltează cu cele care schimbă ţevile. Şi ce bine ar fi ca aceste lucrări să se realizeze după o procedură caracterizată de celeritate!

Refacerea Centrului Vechi este o necesitate. În ciuda nepăsării care a dus deja la degradre, nu putem renunţa la acest spatiu. El reuneşte construcţii ce constituie partea cea mai veche a oraşului. Dacă în cazul lucrărilor ce ţin de carosabil sincronizarea este dăunatoare, în ceea ce priveşte reabilitarea Centrului Istoric, sincronizarea dintre lucrările pentru restaurare şi suprimarea fricii de a-ţi fi sustras vreun obiect valoros este indispensabilă! Iar cauza acestei senzaţii de frică o cunoaştem cu toţii!

Astfel, Botoşaniul rămâne un oraş mic, lipsit de prea multe oportunităţi. E oraşul în care vara  e mai frumos ca niciodată, iar iarna e pustiu si urât încât aproape ca te fugăreşte din el.

Indiferent de situaţie, în el există o mentalitate inveterată care pune multe piedici, dar deocamdată e singurul loc pe care tinerii botoşăneni îl pot numi "acasă".

De aceea trebuie exclusă posibilitatea ca speranţele acestora sa fie zdruncinate de timpuriu. În ei există suficiente disponibilităţi pentru a face schimbările majore şi absolut necesare! Un mediu caracterizat de evoluţie îl va determina pe tânarul botoşănean să lupte cu asiduitate pentru oraşul său natal. Drept urmare, tendinţa oamenilor de a-şi părăsi oraşul sau de a se complăcea în circumstanţe vitregi va dispărea! 
                                                                                                           

(Eliza Hodan)