Când vorbim de gospodărirea unui oraş, ne gândim cel mai des la primărie sau la relaţiile privilegiate pe care le-ar putea avea cu guvernul în speranţa unei finanţări generoase. Dar oare este logic să afirmăm că tăria unei comunităţi stă în conducătorii ei sau în şefii lor de partid de la Bucureşti?

Îm primul rând, o comunitate e puternică şi fericită în măsura în care, păstrând proporţiile, se aseamănă unei familii unite în care fiecare membru îşi asumă responsabil atât datorii, cât şi drepturi. Nu putem fi un oraş în care să ne placă să trăim dacă vom fi mereu în poziţia de cerşetori, implorând clemenţă de la primărie sau de la guvern sau strigând după nişte drepturi care întârzie să fie respectate de conducători. Dacă vom trăi mereu cu senzaţia că bunăstarea noastră depinde în primul rând de bunăvoinţa altora, nu vom dobândi niciodată încrederea şi responsabilitatea necesare acelei demnităţi sau mândrii pe care alţii le au. Mândria de a fi botoşănean nu poate veni dintr-o alocare bugetară, ci din satifsacţia iniţiativei şi a lucrului bine făcut. De noi înşine!

În al doilea rând, Botoşaniul pe care mi-l doresc ar trebui să lupte cât mai eficient cu izolarea. El ar trebui să nu-şi piardă oamenii înstăriţi în suburbii înfiinţate pe teritoriul unor comune învecinate, pentru că asta ar duce impozitele lor departe de oraşul unde, de fapt, trăiesc, în timp ce sărăcia şi infracţionalitatea ar creşte în oraş, întărindu-le bogaţilor convingerea că au făcut bine să plece. De asemenea, Botoşaniul ar trebui să lupte cu izolarea sa faţă de zonele invecinate, amintind de vremurile când prosperitatea venea tocmai din calitatea târgului de centru comercial; un oraş cu spatele la zidul Uniunii Europene nu poate prospera, aşa că Botoşaniul ar trebui să fie mai strâns legat de Cernăuţi şi de Bălţi, în acelaşi timp în care şi-ar îmbunătăţi drumurile spre Suceava şi Iaşi.

În fine, oraşul din vis ar trebui să găsească o cale de comunicare şi negociere între categoriile de oameni din el. Oamenii nu ar trebui să se mai împartă orbeşte în portocalii, roşii şi galbeni, după apartenenţa politică, ci să caute mereu colaborarea celor dispuşi să se implice; nu ar trebui ca bugetarii să arate dispreţ faţă de cei din mediul privat, în timp ce oamenii de afaceri uită că a contribui la bugetul de stat e o chestiune de bun simţ şi responsabilitate faţă de comunitatea din care s-au ridicat. Poate cel mai important, botoşănenii ar trebui să rupă izolarea cu trecutul lor, să se aplece cu interes asupra lucrurilor care îi unesc şi fac din acest loc unul special – e drept că nu toate tradiţiile pot fi salvate iar unele nici nu merită, dar sunt şi dintre acelea care ar putea să ne îndreptăţească să ţinem din nou fruntea sus.


prof. dr. Ovidiu Aniculaese
C.N. "A.T. Laurian" Botosani

 


Nota Redactiei: Campania "Botosaniul in care vreau sa traiesc" are drept scop promovarea ideilor si sustinerea lor in vederea implementarii unor noi viziuni asupra orasului in care traim, viziuni pe care le dorim a fi constructive si aplicabile in viitorul apropiat sau mai indepartat. Din acest motiv, rugam insistent sa comentati cu decenta materialele publicate in cadrul acestei campanii, evitand in acest sens vendetele politice, mai ales ca aprecierile dumneavoastra ii vor ajuta pe organizatori sa stabileasca premiile campaniei, pe data de 23 aprilie!