O boală cumplită răpește visurile unei tinere din Botoșani

O boală cumplită răpește visurile unei tinere din Botoșani

Nicoleta Roca este o tânără de 32 ani din Botoșani care a fost diagnosticată cu hernie de disc stadiu avansat, iar riscul de a rămâne paralizată și de a-și pierde funcțiile cerebrale este foarte mare.

Totul a început în urmă cu patru ani când Nicoleta a fost diagnosticată cu trei hernii cervicale care i-au afectat grav măduva spinării. Speranța tinerei de a se face bine a venit de la un renumit neurochirurg care i-a recomandat să se opereze urgent prin Sistemul METRx, o tehnică minim invazivă și care îi poate oferi dreptul la viață.

Cum timpul nu lucrează în favoarea ei, Nicoleta are urgent nevoie de 11.000 euro, bani necesari intervenției chirurgicale. O sumă enormă pentru tânăra fată cu posibilități financiare reduse.

Cazul ei se află în atenția lui Vlad Plăcintă, coordonatorul Asociației „Salvează o inimă” care a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i da Nicoletei o șansă la viață.

Iată și povestea Nicoletei Roca, prezentată de Vlad Plăcintă:

„Dureri care se întețesc parcă pe zi ce trece, riscul de a rămâne paralizată și de a-și pierde și funcțiile cerebrale... Cu toate acestea se confruntă zilnic o tânără de 32 de ani.

Acum patru ani, Nicoleta Roca a fost diagnosticată cu 3 hernii cervicale care i-au afectat foarte grav măduva spinării. În ultimele patru luni, chinul a devenit greu suportabil. Boala pare să-i transmită: „Adio vise, adio planuri, adio tinerețe!”

Doctorul Ștefan Mindea, un reputat neurochirurg specializat în Statele Unite, cu o vastă experiență în domeniu, i-a recomandat să se opereze de urgență prin Sistemul METRx (microdiscectomie ghidată prin tub), o tehnică minim invazivă ce o poate salva de la un viitor sumbru.

Operația costă 11.000 de euro, iar cele două discuri pe care le implică intervenția costă 5.000 de euro fiecare.

Pentru că nu are de unde să strângă acești bani, iar timpul nu lucrează în favoarea ei, Nicoleta face apel la toți cei care o pot ajuta printr-o donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă”.

Orice sumă îi poate da tinerei o șansă la o viață normală, sănătoasă. Împreună putem îndrepta situația în care se află Nico și o putem elibera din chinul la care o supun problemele medicale”.

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați la detalii plată prin transfer bancar ,numele de familie - Roca

 

 

Spune-ne opinia ta