Gata, e lucru hotarat, din aceasta toamna se termina cu „E”-urile din invatamantul romanesc! Au declarat-o, ritos, reprezentantii MECT si cei ai Ministerului Sanatatii Publice. Fara acadele, pizza, snacks-uri, hamburgeri, hot-dog, mezeluri, sucuri acidulate, gogosi (mai ales gogosi, pentru ca astea sunt servite din belsug!) si altele asemenea, nocive pentru sanatatea copiilor.
 

Fara descentralizare, fara depolitizare, fara admitere la facultate, fara fraude la tezele nationale si la bacalaureat, fara implicarea reala a parintilor, fara un control eficient asupra facultatilor particulare, fara un ministru al Educatiei venit din mediul preuniversitar, fara dascali calificati, fara dascali motivati, fara apa potabila, fara caldura, fara mobilier scolar, fara calculatoare suficiente, fara geamuri chituite, fara grupuri sanitare la care pana ajungi  sau cand le vezi iti trece, fara spatii suficiente pentru gradinite, fara parinti, plecati pe alte meleaguri, fara egalitate de sanse... Sunt, la randu-le, „E”-uri ale sistemului despre care nu ni se mai spune nimic. Pentru ca, nu-i asa, doar „consumul excesiv de sare, zahar si grasimi dauneaza grav sanatatii”.
 

Este salutara initiativa celor doua ministere de a incerca sa introduca o conduita alimentara sanatoasa pentru copii, dar sanatatea sociala a sistemului de invatamant presupune mult mai multe, implicand practic o adevarata revolutie. Este nevoie, in primul rand, de o descentralizare reala a invatamantului romanesc.


Descentralizarea în educatie presupune redistribuirea responsabilitatilor, a autoritatii decizionale si a raspunderii publice pentru functii educationale specifice, de la nivel central catre nivelul local. Descentralizarea presupune participarea reprezentantilor societatii civile la procesul de luare a deciziilor (parinti, ONG-uri, mediul de afaceri, asociatii profesionale, parteneri sociali etc.). Aceasta schimbare structurala are oponenti, insa, atat din interiorul, cat si din exteriorul sistemului. Din interior, alaturi de inertia unora dintre cadrele didactice, un obstacol serios il constituie chiar sindicatele, care au obtinut in acordul semnat cu reprezentantii ministerului mentinerea titularizarii in invatamant. Astfel, necesitatea ca scolile sa aiba autonomie in politica de personal, prin selectarea celor mai performante cadre didactice, este obstructionata de acest acord, care pastreaza sistemul centralizat al titularizarii si repartizarii pe post. O piedica din exterior o constituie jocurile politice, de fapt lipsa vointei politice, care determina, in continuare, o subfinantare a sistemului. Angajamentul pe care si l-a asumat actualul guvern il obliga sa aloce anual invatamantului 6% din PIB, dar la rectificarea de buget din martie 2008 au fost luate de la educatie 200 de milioane de euro. Mai este, asadar, cale lunga pana la o descentralizare reala, prin care sa se realizeze transferul de competente, de responsabilitati si de resurse la nivel local.


Prof. dr. Daniel Botezatu,
Inspector Scolar Educativ