PSD are majoritate și în Consiliul Local, dar un ales la limită poate face diferența

PSD are majoritate și în Consiliul Local, dar un ales la limită poate face diferența

Partidul Social Democrat va avea puteri depline și în Consiliul municipiul Botoșani, unde a obținut majoritatea. Cvorumul deliberativ va aduna oameni din patru formațiuni politice, însă balanța puterii este una inedită.

Au fost numărate 29.204 buletine de vot valide, la nivelul municipiului Botoșani, pentru Consiliul Local. 10.697 de alegători au optat pentru lista PSD, adică 36,6%, alți 8.436 pentru PNL, care a atins un scor de 28,8%, iar 2.287 de votanți au ales lista USR PLUS, care a revendicat deci 7,83% din electorat.

Marea surpriză este Pro România, care a trecut la limită pragul electoral. Organizația a fost votată de 1.461 de oameni, ceea ce înseamnă un procent de 5,002%, cu fix un vot în plus față de necesarul de 1460 (adică 5%).

Așadar, un calcul arată că majoritatea va consta în 11 consilieri PSD, în componență adăugându-se opt liberali, doi membri USR PLUS și un reprezentant Pro România.

Astfel, ar urma să facă parte din Consiliul Local social-democrații Tamara Ciofu, Costel Lupașcu, Bogdan Buhăianu, Mircea Magdalena, Marian Murariu, Marius Buliga, Dana Lăzăruc, Mihail Tănasă, Călin Bosovici, Daniela Vicol și Marius Rogojinschi, la care se adaugă Cătălin Flutur, Costel Șoptică, Viorel Iliuță, Marius Oroșanu, Eugen Țurcanu, Cătălina Lupașcu, Cătălin Boboc, Daniel Botezatu, Andrei Amos, din partea PNL. Cvorumul ar fi completat de către membrii USR PLUS Marcel Gheorghiță și Raluca Curelariu.

Cât despre reprezentantul Pro România, chiar dacă pe prima poziție pentru CL se află Liviu Toma, el este eligibil și pentru Consiliul Județean, unde cel mai probabil va și rămâne. Locul în CL ar urma să fie revendicat astfel de următorul, adică de Narcis Ștefan.

Ineditul situației constă în posibilitatea ca puterea să fie concentrată în exact acel reprezentant al Pro România, care a câștigat cu un vot deasupra pragului de validare. Practic, dacă dreapta se aliază (PNL și USR PLUS), rezultă 11 consilieri, echivalentul numărului de social-democrați. Diferența o face astfel votul Pro România, care ar putea sau nu să se asocieze cu o formațiune sau alta, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului la nivel național în speța UDMR.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Botoșani: Masca devine obligatorie și pe stradă. Restaurantele suspendă activitatea în interior

astăzi, 15:20
145

Botoșănenii sunt obligați ca, începând de vineri, să poarte masca de protecție în afara spațiului locuințelor. Măsura a fost adoptată joi de Comitetul Județean pentru Situa...

Botoșani a depășit pragul de 3 infectări la mia de locuitori. Toate școlile se închid (video)

astăzi, 14:50
2436

Botoșani a depășit pragul de 3000 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus, iar municipiul-reședință de județ a trecut nivelul critic de 3 infectări per mia de locuitori. Încă 116 ...

Copil de zece ani acroșat de mașină pe trecerea de pietoni

astăzi, 14:21
297

Un copil în vârstă de zece ani a ajuns la spital, miercuri, după ce a fost acroșat de o mașină, pe o trecere de pietoni din municipiul Botoșani.Potrivit Inspectoratului de P...