Tarifele propuse pentru Sala Polivalentă “Elisabeta Lipă”, în anul 2018!

Tarifele de la Sala Polivalentă “Elisabetă Lipă”, pentru anul în curs, vor fi aprobate de consilierii municipali în şedinţa ordinară de Consiliu Local din data de 31 ianuarie.

Potrivit proiectului de hotărâre, 50% din sume se vor constitui venituri la bugetul local. Tariful pentru închirierea spaţiilor pentru diverse activităţi, cum ar fi şedinţe, mitinguri, spectacole, târguri, va fi de 450 de lei/oră, cu TVA, sau 4.500 de lei pentru o zi întreagă.

 

Tariful propus pentru utilizarea echipamentelor din sala de forţă este de 6 lei/oră/persoană, existând şi posibilitatea abonamentului, în valoare de 60 lei/lună/persoană.

Abonamentul conţine 24 de şedinţe în sala de forţă a câte două ore consecutive şi 8 şedinţe de saună a câte 30 de minute. Terenul de sport amenajat în sala mare va putea fi închiriat, pentru competiţii sportive, cu 150 de lei pe oră, iar pentru antrenamente va fi de 120 de lei pe oră. Asociaţiile şi cluburile sportive pot închisia sala cu 80 de lei pe oră.

Tariful pentru utilizarea unei mese de tenis va fi de 9 lei/oră, iar abonamentul are o valoare de 95 de lei pe lună, însemnând 12 ore, sau 140 de lei, cu 24 de ore.

Vezi AICI toate tarifele propuse!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...