Un asteroid va trece pe lângă Terra în septembrie, iar NASA l-a inclus în categoria ''potenţial periculos''

Un asteroid de două ori mai mare decât celebra Empire State Building din New York va trece pe lângă Terra, pe 14 septembrie, la o distanţă de aproximativ 5,3 milioane de kilometri, iar NASA l-a inclus în categoria obiectelor spaţiale "potenţial periculoase", potrivit ibtimes.com.

Potrivit Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul NASA, asteroidul 467317 (2000 QW7) are o viteză de aproximativ 23.000 de kilometri pe oră.

 

Asteroidul 467317 (2000 QW7) orbitează Pământul şi Soarele. Obiectele din această categorie nu se intersectează în mod normal cu orbita Pământului, dar, din când în când, se apropie mult de planeta noastră.

Specialiştii spun că acesta va trece pe lângă Terra la o distanţă suficient de mare încât planeta să nu fie în pericol, dar nu pot fi excluşi anumiţi factori care îi pot modifica traiectoria.

Asteroidul a fost inclus de NASA în categoria "potenţial periculos", ca orice alt obiect spaţial care se apropie de Terra la mai puţin de 7.480.000 de kilometri.

Specialiştii NASA şi-au propus ca, până în 2020, să identifice 90% dintre asteroizii de mari dimensiuni - peste 140 de metri - care ajung în apropierea Terrei, dar ar putea avea nevoie de 30 de ani pentru a realiza acest lucru.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider / De la Kiev se anunță că Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”!

astăzi, 17:05

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski şi con...

Doi soți din Dorohoi, alături de șase dintre copiii lor, în pelerinaj la Cuvioasa Parascheva: ”E ca la o vânătoare de comori, iar comoara este Sfânta!” - VIDEO

astăzi, 15:45

Au opt copii, o familie fericită și unită, chiar dacă lipsurile îi supun la grele încercări. Pentru că vor să îi mulțumească Lui Dumnezeu, au ajuns astăzi la Iași, pentru ...

Paradox? România câștigă locuitori de câțiva ani!

astăzi, 14:32

România a câștigat în 2025 peste 100.000 de locuitori. Au fost mai mulți oameni care au intrat în țară pentru ședere pe termen lung decât au plecat. Țara a trecut d...