Pensionările din ultima perioadă au produs unele schimbări notabile la nivelul conducerii unor structuri de poliţie. După pensionarea pe caz de boală a comisarului şef Cătălin Radu, la conducerea Poliţiei municipiului Botoşani a fost împuternicit comisarul şef Cătălin Corneanu, funcţiile de adjuncţi fiind preluate de subcomisarul Cătălin Ilaşcu, care a părăsit astfel funcţia de şef al Poliţiei Săveni, şi de către comisarul şef Marcel Burlacu.
În schimb, la Săveni a fost împuternicit comisarul Eduard Florin Iacob, care până acum a fost ofiţer specialist la Serviciul Poliţiei Rutiere. Mai mult, funcţia de şef de Birou Ordine Publică Botoşani a fost preluată de Vasile Budeanu Mihalachi, iar conducerea Secţiei de Poliţie Rurală 3 Hlipiceni a fost preluată de subcomisarul Iulian Buciuleac. Fostul şef de la Hlipiceni, subcomisarul Adrian Doloi, a fost împuternicit la conducerea Poliţiei municipiului Dorohoi, după pensionarea comisarului şef Marcel Prichici.
În aceste condiţii, în jur de 20 de funcţii de conducere de la nivelul structurilor de poliţie sunt ocupate prin împuternicire. Singurul concurs anunţat până acum este pentru conducerea Poliţiei Darabani, după pensionarea comisarului şef Mihai Rizac.
Şefi noi, interimari, la conducerea unor structuri de poliţie din judeţ
BOTOSANI
Madalina UrsuleanuJoi, 22 Decembrie 2016Actualitate6237 vizualizăriAproape 20 de funcţii de conducere a unor structuri de poliţie din judeţ sunt ocupate prin împuternicire, după valul de pensionări din ultima perioadă.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Botoșăneni sancționați pentru nerespectarea carantinei. Bilanțul amenzilor - 12.000 de lei
407
Mesaj inedit al Poliţiei Române către cei care vor să îmbrace uniforma: “Poate că nu suntem perfecţi...”
961
Angajări la Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Ce posturi au fost scoase la concurs!
1984
Intervenţii pe bandă rulantă ale poliţiştilor botoşăneni, de sărbători!
293
Sfaturi de la poliţiştii botoşăneni pentru un Revelion în siguranţă
307
15 agenţi de poliţie, angajaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani
971
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.56 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici