România a depășit pragul de 10.000 de morți de coronavirus. Număr ridicat de pacienți la ATI

Alte 5.837 de cazuri de coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, la un număr mai mic de teste, însă, respectiv 20.740. Bilanțul a ajuns la 418.645 de îmbolnăviri, a anunțat duminică Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au murit alte 131 de persoane cu COVID-19, fiind depășit pragul de 10.000 de decese de la debutul pandemiei, iar la terapie intensivă sunt internați 1.174 de pacienți.

Până duminică, 22 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 418.645 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.837 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 881 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 10.047 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 21.11.2020 (10:00) – 22.11.2020 (10:00) au fost raportate 131 de decese (69 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Vrancea. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani,10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

125 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.492. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.898.743 teste. Dintre acestea, 20.790 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.258 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.532 la cerere.

Pe teritoriul României, 47.525 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.587 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 74.922 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

De la debutul pandemiei, 295.148 de pacienți au fost declarați vindecați.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...

Iftime a luat o decizie: ”Și eu îi strigam demisia la televizor. La mine strigam «Prostule!»”

astăzi, 07:47

În meciul cu Oţelul Galați 1-1, din etapa a 15-a a SuperLigii, suporterii FC Botoșani i-au cerut insistent demisia lui Marius Croitoru. Valeriu Iftime a recunoscut că şi el a strigat acelaÅ...

Mașină în flăcări pe o stradă din oraș, pompierii au intervenit rapid pentru a limita incendiul!

astăzi, 07:28

Un autoturism parcat pe strada Aleea Nucului din municipiul Botoșani a fost cuprins de flăcări, în această dimineață. Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit la faÈ...