Reguli noi în toate orașele din județ. Botoșănenii trebuie să poarte mască în spații deschise cu risc crescut de răspândire a Covid-19

Începând de sâmbătă, 1 august a.c., la nivelul județului Botoșani, în urma actualizării Planului de măsuri de protecție, obligații și restricții ce trebuie respectate de către populație, la propunerea Grupului de Suport Tehnic la epidemii și prin decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, locuitorii orașelor din Botoșani trebuie să respecte o nouă serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Botoșănenii din municipiul-reședință de județ, precum și din celelalte orașe, vor fi obligați să poarte mască în spațiu deschis în anumite areale, potrivit unui comunicat de presă emis de Cancelaria Prefectului vineri.

 

Potrivit sursei citate, la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare, se adoptă următoarele măsuri:

1. Purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, după cum urmează:

- Piețele agroalimentare, târgurile, oboarele, târgurile auto constituite la nivelul județului Botoșani, pe întreg intervalul orar de desfășurare;

- Zonele de aștepare (stații de autobuz, tramvai și peroane CF);

- Pe întreg intervalul orar e desfășurare în zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje.

- Pietonalele constituite în municipii și orașe, în intervalul orar 18.00-22.00, după cum urmează:

a. În municipiul Botoșani: pietonalele Unirii și Transilvaniei, strada Cuza Vodă (ăntre Calea Națională și str. Mihail Kogălniceanu), strada Marchian (între Bulevardul Mihai Eminescu și str. Cuza Vodă), bulevardul Mihai Eminescu (între str Prieteniei și str. Petru Rareș) și zona Centrul Vechi (Piața Revoluției)

b. În municipiul Dorohoi: pietonalul Grigore Ghica și Cartierul Drochia

c. În orașul Săveni: pietonalul str. 1 Decembrie, intersecția cu  str. Tudor Vladimirescu

d. În orașul Darabani: pietonalul str. Pieței și zona pietonală str. Rătușanu

e. În orașul Flămânzi: centrul Civic- zona Primăriei

f. În orașul Bucecea: pietonalul Centrul Cultural

g. Plaja “Marea Nordului” constituită pe malul Acumulării hidrotehnice Stânca- Costești, în orașul Ștefănești, va funcționa conform reglementărilor prevăzute pentru categoria plajelor

2. Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise stabilite potrivit aliniatului de mai sus afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective.

Respectarea aplicării măsurilor prevăzute în hotărâre se urmărește de către instituțiile de pe raza județului Botoșani cu rol în acest sens.

„Chiar dacă la nivelul județului Botoșani am reușit limitarea și diminuarea infecțiilor cu coronavirus, în continuare trebuie să fim vigilenți, noi autoritățile pe de o parte, populația pe de altă parte și să respectăm  măsurile stabilite prin hotărârile luate la nivel național”, a declarat prefectul județului, Dan Nechifor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prevenția salvează vieți: Măsuri anunțate la Botoșani împotriva traficului de persoane!

astăzi, 20:27

Anul trecut, 16 botoșăneni au fost salvați din situații de trafic de persoane. Dintre aceștia, doi erau minori și 14 adulți. Toți cei 16 au fost victime ale exploatării sexuale. Sunt cifre...

Un botoșănean va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava! - FOTO, VIDEO

astăzi, 19:10

Propunerea vine din partea Facultății de Inginerie Alimentară și a fost avizată în ședința Consiliului de Administrație din 7 iulie 2026. Ca urmare a acestei propuneri, Senatul USV a dec...

Teza de doctorat a preotului militar Teodor Cenușă a văzut lumina tiparului la prestigioasa Editură Doxologia! - FOTO

astăzi, 17:59

Preotul Teodor Cenușă s-a născut în Roznov, un mic orășel din județul Neamț. Într-un interviu din anii din urmă, preotul Teodor mărturisea că rădăcinile sunt nu doar în N...