Protest al botoşănenilor în stradă, pe muzică patriotică! FOTO, VIDEO

Adoptarea de către Guvern a proiectului de ordonanţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale i-a scos, marţi seară, şi pe botoşăneni în stradă.

Deşi în număr mic, aceştia au vrut să îşi strige nemulţumirea vizavi de deciziile guvernanţilor. În jur de 15 persoane s-au adunat la miezul nopţii în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani, printre acestea numărându-se şi Floricel Aioniţoaei, fostul director al Teatrului Vasilache şi consilierul local Gabriel Alecsandru.

Cu pancarde pe care au scris “Hoţii lucrează noaptea”, “Şi Botoşanii sunt România”, botoşănenii care au ieşit în stradă au ascultat muzică patriotică şi au intonat imnul de stat al României. În zonă au ajuns şi echipaje de Poliţie, Poliţie Locală şi jandarmi, dar nu au fost incidente.

 

La un moment dat, o femeie a coborât nervoasă dintr-un bloc aflat pe strada Cuza Vodă pentru a vedea cine îi tulbură somnul.

“Suntem puţini dar în zilele următoare vom fi mai mulţi. Lumea nu este indiferentă la ceea ce se întâmplă la ora actuală cu clasa politică şi la ceea ce noi am votat. Este ruşinos ce se întâmplă. Sunt nişte hoţi, au luat nişte decizii noaptea. Programul de lucru al nostru trebuie să fie de la 21.00 la 23.00 că aşa se votează acum legile, noaptea”

“Atitudinea politicienilor m-a făcut să ies în stradă. E ceva ieşit din comun ce se întâmplă. Sunt trecut de prima tinereţe dar îmi vine să plec, în ţara asta nu se mai poate trăi, cine fură îşi votează legi în Parlament, pentru noi....nimic”

“Sunt sătul să fiu luat de prost în ţara în care locuiesc, în ţara în care îmi voi creşte copiii. Pur şi simplu m-am săturat. Conducătorii noştri care s-au anunţat a schimba ceva în ţara pur şi simplu ne-au păcălit, şi nu pe mine, ci pe trei sferturi din ţară, asta este problema. Sunt scârbit. Prea mare mizeria să pot sta în casă.”, au spus cei care au ieşit în stradă, la Botoşani. 

 

La un moment dat o persoană a anunţat că ordonanţele au fost publicate în Monitorul Oficial, protestatarii strigând “Hoţii”.

În jurul orei 01.30 cei care au ieşit în Piaţa Revoluţiei au plecat, dar au promis că vor reveni miercuri, începând cu ora 18.00, în număr mult mai mare, fiind făcută solicitare pentru autorizarea protestului.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete!

astăzi, 17:28

Lista medicamentelor compensate și gratuite ar urma să fie extinsă din nou, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Datele preliminare prezentate de acesta indică aproximativ 36 de...

De la folk la brand pentru femei, de la Ștefania Iacob la Stefemme!

astăzi, 15:01

Ne-a încântat ani la rând cu muzica ei și cu vocea inconfundabilă. I s-a spus ”copilul teribil al folkului românesc”. Nonconformistă, inventivă, imprevizibilă,...

Schimbarea inspectorilor școlari PNL și USR cu unii de la PSD, pusă pe seama lui Ilie Bolojan!

astăzi, 14:43

Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, care vineri a decis schimbarea mai multor inspectori școlari generali PNL și USR cu alții de la PSD, susținea &i...