Primul pacient botoșănean vindecat de coronavirus a fost externat

Primul pacient botoșănean vindecat de coronavirus a fost externat

Primul pacient botoșănean internat în cadrul Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Botoșani, care a fost  vindecat de infecția cu noul  coronavirus Covid - 19, a fost deja externat.

Bărbatul,în vârstă de 37 de ani, este din mediul rural și are o patologie pulmonară preexistentă, dar evoluția bolii a decurs favorabil.

Este vorba despre un pacient de 37 de ani, din mediul rural care avea o patologie pulmonară preexistentă, care a făcut o formă medie a bolii COVID-19 dar care a avut o evoluție favorabilă sub tratamentul recomandat conform protocolului, starea la externare fiind vindecată”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani.

Deși numărul botoșănenilor confirmați cu noul Covid este in creștere în județul Botoșani și faptul că până ieri erau înregistrate 84 de cazuri, vindecarea acestui pacient dă mari speranțe medicilor botoșăneni.

Este o încurajare pentru tot personalul medical care lucrează în condiții de stres dar rămân pe baricadă pentru a fi alături de cei aflați în suferință”, a menționat Ioan Asaftei.

Pacientul externat nu va fi dus în carantină și nici în izolare împreună cu familia sa.