Prețurile la lapte și mezeluri vor crește cu 10% în următoarea perioadă

În următoarele luni, prețul la lactate şi mezeluri va crește cu 10%. Pe de altă parte, preţurile cărnii de pui şi de porc vor scădea cu 2% în următoarea perioadă.

Preţurile sunt influenţate şi de investiţiile în măsurile de igienă şi protecţie împotriva coronavirsului. Acest lucru a făcut ca în prezent costurile de producţie ale lactatelor să crească, în timp ce preţul de producţie al cărnii a scăzut.

”Lactatele şi materiile prime pentru lactate se vor mări în perioada următoare până la finalul pandemiei şi vor rămâne crescute şi după pandemie. Lactatele ocupă, din coşul de cumpărături, o pondere mult mai mare comparativ cu mezelurile. Românii vor prefera să cumpere mai degrabă lactate decât carne. De obicei produsele din carne sunt mai scumpe comparative cu lactatele, de aceea şi ocupă o pondere mai mica în coşul de cumpărături”, a declarat Vlad Gheorghe, Senior Project Manager al Horváth & Partners România.

Schimbările se justifică prin faptul că cererea pentru lactate a crescut în perioada pandemiei, însă românii au consumat mai puţină carne cât au stat în izolare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...

Frații Pavăl extind rețeaua Carrefour cu noi producători români!

astăzi, 18:07

Cinci familii de legumicultori din Matca, județul Galați, vor furniza fructe și legume cultivate pe o suprafață de 10 hectare. Producția este destinată magazinelor Carrefour din întreaga ...