Preoții cer Guvernului să nu închidă bisericile de Crăciun

Reprezentanții cultelor religioase au susținut, la o întalnire de lucru organizată de Secretariatul de Stat cu privire la măurile pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, că în perioada anotimpului rece, când se sărbătorește și Nașterea Domnului, „trebuie evitată revenirea la măsurile care dispuneau oficierea slujbelor religioase în comun fără prezența credincioșilor sau doar în exteriorul lăcașurilor de cult”.

Conform unui comunicat difuzat joi de catre Secretariatul General al Guvernului (SGG), întâlnirea de lucru a avut loc miercuri, cu participarea unor conducători și reprezentanți ai cultelor religioase și ai autoritaților publice centrale cu atribuții în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 

„Întâlnirea și-a propus ca prin dialog și parteneriat între culte si autoritațile publice, deciziile care vor fi luate în perioada care urmează pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 să răspundă atât nevoilor de protecție a sănătații publice, cât și a celor religioase ale credincioșilor. Cultele religioase au apreciat faptul că legislația adoptată de autoritațile publice centrale în perioada pandemiei este conformă standardelor și normelor internaționale în materie de libertate religioasă. Cu toate acestea, din informatiile oferite de către culte, lipsa dialogului și a consultării permanente dintre autoritațile publice și reprezentanții cultelor au dus, în anumite situații, la aplicarea defectuoasă de către autoritațile locale a deciziilor autoritaților centrale”, se afirma în comunicatul SGG.

Gheorghe Sorescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, coordonatorul Institutiilor Prefectului din Romania, a reiterat faptul că există sprijinul Institutiilor Prefectului pentru ca atunci când vor fi luate decizii de instituire a carantinei la nivel local, cu impact și în ceea ce priveste restrângerea dreptului de manifestare a credinței religioase în colectiv, să fie consultați și reprezentanții cultelor din acele zone, evidențiază comunicatul.

„Un alt aspect care a fost discutat este acela al organizarii slujbelor religioase în perioada anotimpului rece, perioada în care se celebrează una dintre cele mai importante sărbatori creștine, Nașterea Domnului. Reprezentanții cultelor religioase au susținut că măsurile dispuse prin Ordinul comun al ministrului sănătații și al ministrului afacerilor interne, cu avizul secretarului de stat pentru culte, trebuie menținute în continuare deoarece sunt minim invazive în ceea ce priveste restrângerea dreptului de manifestare a libertații religioase în colectiv șitrebuie evitată revenirea la măsurile care dispuneau oficierea slujbelor religioase în comun fără prezența credincioșilor sau doar în exteriorul lăcașurilor de cult”, relateaza sursa citata.

De asemenea, secretarul de stat Raed Arafat, coordonator al Departamentului pentru Situații de Urgență, a apreciat importanța dialogului cu reprezentanții cultelor religioase, solicitand sprijinul cultelor și pentru perioada următoare în care statul român va face eforturi considerabile de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii botoșăneni s-au făcut remarcați la Olimpiada Națională de Biologie!

astăzi, 19:44

Olimpiada Națională de Biologie, etapa națională, a avut loc, în acest an școlar, la Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, în perioada 20 – 24 aprilie 2026. Județul Bo...

Sute de elevi din Botoșani la Ziua Porților Deschise la Extensia UAIC la Botoșani! (Foto)

astăzi, 18:45

Peste 200 de elevi, profesori, reprezentanți ai administrației și ai mediului de afaceri au participat pe 22 aprilie la evenimentul „Ziua Porților Deschise la Extensia UAIC din Botoșani&rdq...

Performanță istorică pentru FC Botoșani în eSuperliga! (Foto)

astăzi, 17:42

Reprezentantul clubului FC Botoșani, Cristian Bîlcu, a încheiat competiția eSuperliga pe locul 2 și s-a calificat în FC Pro 26 Play-Ins, ultimul pas înainte de Campionatul M...

-->