Petre Daea vrea câte un abator mobil în fiecare comună din țară

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, vineri, la Constanța, că intenționează să introducă în Planul Național de Dezvoltare Rurală proiectul abatoarelor mobile, urmând ca acestea să fie înființate în fiecare comună, iar jumătate din fondurile necesare realizării să fie acoperite de Guvern, relatează Mediafax.

Petre Daea a declarat, vineri, la Constanța, unde s-a întâlnit cu crescători de ovine din întreaga Dobroge, că a fost impresionat de primul abator mobil, realizat, la Brașov, de Asociația de Creștere a Taurinelor „Bălțata Românească”.

 

„Cu câteva zile în urmă am fost la Brașov, la Asociația de Taurine Bălțata Românească. Acolo, printr-o colaborare excepțională între medicul veterinar, directorul Direcției Sanitar Veterinare de acolo și președintele de la această asociație au reușit să facă un proiect pentru aceste abatoare mobile și iată că l-au pus și în practică. Am participat la inaugurarea acestui moment deosebit de important pentru țară, pentru că știm foarte bine că la nivelul țării trebuie să realizăm aceste mici abatoare în așa fel încât fermierii, și nu numai fermierii ca atare, ci și gospodăriile populației, să aibă unde să sacrifice în condiții sanitar veterinare corespunzătoare animalele de care dispun și să le expună pentru valorificare consumatorilor în condiții de igienă”, a explicat ministrul Agriculturii.

Daea a spus că a fost atât de impresionat de acest proiect, încât a decis modificarea Planului Național de Dezvoltare Rurală, urmând ca în fiecare comună din România să fie introdus un astfel de abator mobil.

„Un asemenea concept să-l punem în programul țării și modificăm Planul Național de Dezvoltare Rurală în așa fel încât, în România, să introducem în fiecare comună cel puțin un abator mobil pe care să îl folosească cei care au nevoie și crescătorii de animale să aibă posibilitatea de a sacrifica în condiții igienice și să asigure pentru consum produsele pe care ei le realizează”, a mai declarat Daea.

Potrivit ministrului Agriculturii, prețul unui abator mobil este de circa 55.000 de euro, iar Guvernul ar urma să acopere jumătate din costuri.

„De ieri lucrăm efectiv la acest lucru, în cadrul Guvernului României. Am stabilit împreună cu doamna prim-ministru ca aceste proiecte să le pornim, să le punem în mișcare, asigurând 50 la sută din fonduri prin Planul Național de Dezvoltare Rurală, pe două căi. Pe căile acestea ale fermierilor, ale producătorilor, care au această posibilitate, și al GAL-urilor (Grup de Acţiune Locală – n.r.) înțelegând aici structurile care au accesibilitate la această formă de sprijin. Prețul este unul convenabil care dă posibilitatea, în jur de 55.000 de euro. Ceea ce ar însemna că un sprijin prin Planul Național de Dezvoltare Rurală, să fie undeva la 25-27-28.000 (de euro – n.r.), 50 la sută din valoarea respectivă”, a mai spus Petre Daea.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

astăzi, 19:30

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

astăzi, 18:19

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

astăzi, 17:20

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...