Patru angajați ai Ministerului Sănătății, infectați cu Covid-19

Ministerul Sănătăţii a confirmat, marţi seară, al patrulea caz de COVID-19 în cadrul anchetei epidemiologice demarate la nivelul instituţiei.

Potrivit unei informări de presă transmisă de minister, persoana infectată este simptomatică şi se află în izolare, urmând a fi internată într-un spital de boli infecţioase pentru investigaţii.

Primul angajat al Ministerului Sănătăţii infectat cu COVID-19 a fost depistat luni, iar 12 colegi ai acestuia au intrat în izolare.

 

Marţi, au fost anunţate al doilea şi al treilea caz, iar seara – cel de-al patrulea. Tot marţi, a fost realizată dezinfectarea spaţiilor din zona unde se află departamentul în care îşi desfăşoară activitatea persoanele depistate pozitiv.

Începând de miercuri, vor fi luate măsuri suplimentare: se va interzice total accesul vizitatorilor, iar jumătate de personal va fi prezent fizic în instituţie, iar cealaltă jumătate va efectua programul de lucru în regim de telemuncă.

Toate spaţiile MS vor fi supuse procesului de dezinfecţie/nebulizare, a precizat MS. Procesul de testare al angajaţilor continuă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...