Nu se mai dă avertisment: Amendă între 8.000 și 10.000 de lei pentru nedotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic

Nu se mai dă avertisment: Amendă între 8.000 și 10.000 de lei pentru nedotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic

Guvernul a eliminat, recent, nedotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic, de pe lista contravențiilor care erau sancționare cu avertisment la prima abatere.

Cu alte cuvinte, firmele și comercianții care nu-și iau case noi de marcat vor risca o amendă între 8.000 și 10.000 de lei și suspendarea temporară a activității, potrivit avocatnet.ro.

Proiectul de hotărâre a Guvernului care modifică lista contravențiilor pentru care se aplică legislația prevenirii a fost adoptat vinerea trecută, după ce s-a aflat de trei ori în dezbatere publică în perioada 2019 – 2020.

Potrivit inițiatorilor, măsura a fost luată pentru că achiziția și instalarea aparatelor cu jurnal electronic nu se fac în ritm mai alert.

În plus, după ce de la 1 iulie anul acesta a început procesul de conectare a caselor de marcat la jurnalul electronic al ANAF, comercianții și prestatorii de servicii își pot recupera indirect costurile cu casele de marcat cumpărate din 2018 și până în prezent.

Potrivit legislației în vigoare, amenzile pentru neînlocuirea caselor de marcat sunt cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei.

În plus, firmelor le sunt confiscate sumele nejustificate și li se suspendă activitatea până-și schimbă casele de marcat și achită amenzile.

Pentru a intra în vigoare, proiectul hotărârii de guvern trebuie publicat în Monitorul Oficial.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Tudor Carare

Rezultate LOTO 6 din 49. Numerele extrase joi, 21 ianuarie 2021

astăzi, 20:15
137

Joi, 21 ianuarie 2021, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.Iată care sunt numerele câștigătoare la extragerea loto de joi, 21 ianuarie 2...

În 2021 nu se va mai introduce nicio taxă auto! În ultimii zece ani, statul a pierdut toate procesele privind taxa auto de poluare

astăzi, 19:04
122

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a afirmat, joi, la Craiova, că anul acesta nu se va introduce nicio formă de taxă auto şi niciodată nu se va mai introduce o taxă auto s...

La aniversarea Unirii Principatelor Române: Vor bate clopotele și va fi o slujbă de mulţumire în toate bisericile din Patriarhia Română

astăzi, 18:37
104

La Sfânta Liturghie oficiată duminică, 24 ianuarie 2021, în toate bisericile din Patriarhia Română, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării...