NU am ce să-mi reproşez! Carmen DAN, reacţie după violenţele de la proteste

Carmen Dan a declarat marţi, că nu are ce să îşi reproşeze în ceea ce priveşte intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august deoarece nu şi-a depăşit competenţele legale şi a precizat că afirmaţiile potrivit cărora ea ar fi constituit comitete sunt invenţii deoarece unii vor să scape de Guvern.

NU am ce să-mi reproşez! Carmen DAN, reacţie după violenţele de la proteste
 

„Îmi doresc ca organele de anchetă să-şi facă treaba şi să stabilească în ce mod ministrul şi-a exercitat competenţele, plecând de la ideea pe care am susţinut-o şi sâmbătă, că nu mi-am depăşit în niciun fel competenţele legale, iar Jandarmeria şi-a coordonat toate intervenţiile în Piaţă sub supravegherea unui procuror militar. Am spus sâmbătă - sunt şefii misiunilor operative care au fost în Piaţă, Este un întreg dispozitiv care s-a ocupat de coordonarea intervenţiei - totul sub supravegherea unui procuror militar. Nu am ce să-mi reproşez, am făcut tot ceea ce trebuia să facă un ministru de Interne responsabil”, a declarat ministrul Carmen Dan, la intrarea în sediul Ministerului de Interne.

În ceea ce priveşte plângerile depuse pe numele ei privind intervenţia Jandarmeriei la protestele din 10 august, Carmen Dan a subliniat că toate sunt invenţii şi că sunt persoane care îşi doresc „să scape de Guvern”.

„Am auzit foarte multe invenţii care nu pot fi numite ştiri, despre faptul că aş fi constituit diverse celule, comitete. Eu cred că sunt unii care-şi doresc să scape de ministru şi de Guvern. Să rămânem într-o stare de normalitate”, a mai spus ministrul.

Întrebată cum comentează faptul că sunt multe plângeri împotriva jandarmilorcare ar fi lovit protestatari paşnici, sursa citată a declarat că vor fi demarate verificări: „Dacă în urma verificărilor sau în urma sesizărilor vor reieşi astfel de aspecte, bineînţeles, mai ales pentru că sunt nişte verificări în curs, bineînţeles că se vor lua măsurile legale”.

 

Spune-ne opinia ta