Muncitorii de la Nova Apa Serv SA așteaptă majorări salariale

Săptămâna trecută, mai mulți angajați ai societății Nova Apa Serv au recurs la o formă de protest spontană, nemulțumiți de salariile încasate.

Peste 50 de muncitori, care în marea lor majoritate lucrează în condiții grele, s-au declarat total nemulțumiți atât de condițiile precare în care își desfășoară activitatea, dar mai ales de salariile mizere care le încasează lună de lună.

“Și de această dată ne-au promis că doleanțele noastre vor fi rezolvate. Dar și de această dată am auzit doar vorbe fără acoperire. Nu știm ce să mai facem, avem copii, avem datorii. Este din ce în ce mai greu”, a declarat unul dintre salariații nemulțumiți.

În replică, Albert Tănase, directorul societății Nova Apa Serv, a declarat că la finele anului se va face analiza de sfârșit de an, atât la nivelul unității cât și în cadrul Consiliului Județean, și în funcție și de auditul realizat se vor decide sau nu majorări de salarii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: Percheziții într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată! - VIDEO

astăzi, 11:37

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au pus în executare marți, 3 noiembrie, un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Trușești, la...

Un botoșănean este campion european la 55 de ani! (Foto)

astăzi, 11:07

În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026, în Bulgaria a avut loc Campionatul European de Karate WSF. În cadrul acestei competiții, sensei Petru Ispas 6 DAN a obținut medal...

Un bărbat din Iași a fost „sechestrat” în propria curte, după ce o mașină din Botoșani i-a blocat ieșirea!

astăzi, 10:40

Un bărbat din Iași a avut un șoc pe data de 3 noiembrie 2026, când a vrut să iasă din curte. Acesta locuiește pe strada Poligon, în zona Copou, iar în dimineața respectivă a ...