Moment istoric pentru Biserica “Sfântul Gheorghe” din Botoșani: au început lucrările de reabilitare

Moment istoric pentru Biserica “Sfântul Gheorghe” din Botoșani: au început lucrările de reabilitare

Ziua de 10 august 2020 reprezintă un moment istoric pentru Biserica “Sfântul Gheorghe”  dar și pentru locuitorii municipiului Botoșani.

Începând de astăzi, lăcașul de cult a intrat într-un proces amplu de reabilitare și dezvoltare turistică. În cursul dimineții, un sobor de cinci preoți au oficiat o slujbă religioasă în curtea din incinta Bisericii, cu scopul de a binecuvânta începutul consolidării și înfrumusețării lăcașului de cult. La slujbă a luat parte și primarul Cătălin Flutur.

Lucrările începute în cursul zilei de azi se vor finaliza în maximum 24 de luni, până cel târziu la data de 10 august 2022. Reabilitarea Bisericii Sf. Gheorghe se realizează printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 1,56 milioane de euro. 

“Contractul a fost semnat acum doi ani, pe 11 februarie, și iată că și după cinci licitații și trei calculări de prețuri, am reușit cu ajutorul lui Dumnezeu dar și cu ajutorul Primăriei, să începem lucrările. Este o zi istorică, nu numai pentru cea mai veche Biserică din oraș, ci pentru întreg municipiul Botoșani, pentru că Biserica Sfântul Gheorghe este emblema orașului iar Sfântul Gheorghe este patronul și ocrotitorul orașului Botoșani. Am așteptat 20 de ani acest moment și iată că a venit clipa, pentru că în acest timp s-au perindat toți miniștrii culturii care au fost și toți au promis dar nu s-a realizat nimic. În sfârșit, acum cu fonduri europene, sperăm ca această lucrare să se finalizeze în cel mai scurt timp, într-un an sau doi, dar ce este început trebuie finalizat”, a declarat preotul paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Botoșani.

Biserica Sfântul Gheorghe din Botoșani a fost ctitorită de doamna Elena Rareș, văduva domnitorului Petru Rareș, în anul 1551. Pe pisania acestei biserici se poate citi: „Elena, fiica de despot, doamna răposatului Petru voievod, a zidit acest hram în târgul Botoșanilor, în zilele domnului Io Ștefan voievod și s-a săvârșit în anul 7059 (1551) luna lui octombre.”. Clopotnița care se află în parte de nord a fost construită după demolarea celei din secolul al XVIII-lea și este asemănătoare cu cea de la Popăuți. În curtea bisericii a fost descoperit un cimitir medieval.

Arhitectura bisericii este asemănătoare cu cele construite de Ștefan cel Mare având același pronaos mărit foarte mult, acoperirea cu calotă pe pandativi, dar fără decorul de tip gotic al nervurilor ceramice. Biserica a fost restaurată de Nicolae Ghika-Budești în anul 1911.

Aceasta a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015.

 

Spune-ne opinia ta