Legea care interzice amplasarea radarelor în locuri care nu sunt vizibile a fost adoptată de Parlament

Camera Deputatilor a adoptat decizional, marți, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice, cu 186 voturi "pentru" și 21 "împotrivă". Proiectul de lege inițial a fost modificat în urma declarării unor articole ca fiind neconstituționale.

Deputații au votat Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.684 din 6 noiembrie 2018, scrie Mediafax.

 

Proiectul de lege a fost atacat la CCR, iar acum, legea cuprinde în integralitate articolele declarate constituționale.

Potrivit legii votate de Camera Deputaților, polițiștii rutieri, respectiv polițiștii de frontieră sunt obligați să poarte uniformă cu înscrisuri și însemne distinctive, arată deputatul liberal Florin Roman.

"O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravențiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenție. O noutate este și faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staționate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufișuri, după diferite obstacole. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri. Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că șoferul încetinește și devine prudent. Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale mașinilor de poliție, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor", potrivit comunicatului emis de Florin Roman.

Inițiativa legislativă adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, urmează să ajungă la președintele României pentru promulgare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...