Gata cu restricțiile. Au fost reluate examenele auto

Examenele auto s-au reluat de la începutul acestei luni, respectiv de pe data de 2 iunie, cu proba practică, după o pauză de două luni și jumătate, inclusiv la Botoșani. Prima serie a fost formată din candidați cărora le-au expirat documentele pe timpul stărilor de urgență și de alertă.

Pentru restul candidaților, cei care au pus la dosarele de înscriere cu documente care au expirat între timp, examenele se vor relua treptat în toată țară, din 15 iunie.

 

”Reluarea activității de examinare la proba teoretică se va face începând cu data de 15 sau 22 iunie, în funcție de numărul de candidați examinați și capacitatea de preluare a Serviciilor publice comunitare, decizie care va fi publicată pe site-ul instituției Prefectului”, se arată într-un comunicat transmis de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

De la începutul acestei luni, în timpul examenului, candidații au fost împărțiți în serii de câte 5 elevi, pentru ca examinatorii să intre în contact cu cât mai puține persoane. Un examinator a supervizat doar 10 persoane zilnic.

Iată și regulile din timpul examenului: în mașini, urcă candidatul, examinatorul și un martor. Cu toții, poartă măști de protecție și li se măsoară temperatura, care nu poate depăși 37,3 grade.

Candidații trebuie să respecte distanțarea de cel puțin 1,5 metri la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea examenului. De asemenea, candidații sunt îndemnați să se prezinte fără însoțitori.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii care termină pedagogia învățământului primar și vor să devină învățători vor avea nevoie de facultate pentru titularizare!

astăzi, 11:30

Liceele pedagogice vor pregăti separat educatori pentru creșe și grădinițe și viitori învățători, odată cu reorganizarea specializărilor din anul școlar 2026-2027. „Se separ...

Un an de închisoare pentru un bărbat din Vorona, pentru infracțiunea de amenințare!

astăzi, 11:00

La data de 13 mai 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria...

Anunț pentru botoșăneni: Se organizează licitație pentru locurile de parcare disponibilizate în 2026!

astăzi, 10:30

Primăria Municipiului Botoșani anunță faptul că, în zilele de 4 și 8 iunie, se va organiza o licitație publică pentru rezervarea locurilor de parcare din zona I și zona II a municipiulu...

-->