Fenomene meteo tot mai îngrijorătoare în Europa. O tornadă imensă a făcut ravagii în Luxemburg! - VIDEO

Şapte persoane au fost rănite ieri, vineri, dintre care una grav, în urma trecerii unei tornade prin sud-vestul Luxemburgului, care a provocat şi multe pagube materiale, potrivit unui bilanţ al autorităţilor, relatează AFP.

Rafalele de vânt au atins viteze de până la 128 km/h, potrivit serviciului meteorologic, circa o sută de case rămânând fără acoperişuri.

Tornada a lovit Bascharage şi Pétange, localităţi din sud-vestul marelui ducat, limitrofe Belgiei şi oraşului francez Longwy, în jurul orei locale 17.30.

 

Aproape o sută de locuinţe au suferit pagube, având acoperişurile smulse, a declarat primarul din Pétange, Pierre Mellina, pentru televiziunea luxemburgheză RTL.

În alte imagini difuzate pot fi văzuţi arbori smulşi, vehicule avariate şi drumuri blocate. Unele drumuri au fost inundate şi chiar distruse de dărâmături.

Traficul feroviar între Luxemburg şi Longwy a fost şi el perturbat, potrivit Căilor ferate luxemburgheze (CFL), care au anunţat o restabilire progresivă a legăturilor.

O celulă de criză a fost înfiinţată de guvernul luxemburghez.

În Franţa, trecerea tornadei prin nordul Meurthe-et-Moselle, unul dintre cele 26 de departamente care s-au aflat vineri sub cod portocaliu, a provocat pagube, dar nu s-a soldat cu răniţi, potrivit prefecturii.

"Circa 30 de case au fost avariate la Longwy şi Herserange, două comune limitrofe, iar acoperişul unei şcoli din Longwy a fost degradat în mod special", a indicat prefectura.

Pompierii au avut circa 60 de intervenţii, în principal în nordul departamentului, în jurul orei 18.00.

La Meuse, pompierii au intervenit de circa 100 de ori între orele 16.30 şi 21.00, "în principal pentru acoperişuri smulse, câteva inundaţii de firme sau de case", în special la Verdun şi în localităţile Ancemont şi Dieue-sur-Meuse de la sud de oraş, au declarat ei pentru AFP.  

Efectele tornadei au fost imortalizate de localnici și postate pe rețelele de socializare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Magazinul aRoma fabricii de carne transformă cumpărăturile de weekend într-o experiență cu gust. Grătar încins și specialități oferite din partea casei

astăzi, 15:35

Campania este gândită ca un gest de apreciere pentru clienții care aleg produsele și serviciile DCD. Astfel, la cumpărături de minimum 100 de lei primiți din partea casei un mix de produse...

Se întâmplă lângă noi: Un tată a sunat la 112 ca să anunțe că fiul său vrea să urce beat la volan!

astăzi, 15:00

Planul unui bărbat de 43 de ani de a conduce din județul Suceava până în municipiul Roman a fost dejucat la miezul nopții de polițiștii Secției Vama. Alarmat de starea de ebrietate ...

Președintele CJ Suceava anunță construcția unui nou pod peste râul Siret, la Zvoriștea, care face legătura cu județul Botoșani!

astăzi, 14:29

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că un pod nou va fi construit peste râul Siret, pe DN 29A, în zona Zvoriștea, la limita dintre județele Suceava...