Dublu record tragic. Cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei și cel mai mare număr de infectări

Dublu record tragic. Cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei și cel mai mare număr de infectări

Nu mai puțin de 1.454 cazuri de infectare cu Covid-19 au fost depistate din peste 22.000 de teste, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul României, potrivit informării de joi a Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului. Sursa arată că peste 470 de persoane infectate se află la Reanimare în prezent, iar bilanțul deceselor COVID a crescut cu alte 53 de cazuri, în intervalul temporal menționat.

Până astăzi, 13 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

31.547 pacienți au fost declarați vindecați și 7.253 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.454 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 571 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 2.860 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 12.08.2020 (10:00) – 13.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (32 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

 49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți care au decedat nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.437. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.450.269 de teste. Dintre acestea 22.649 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.999 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.650 la cerere.

Pe teritoriul României, 7.935 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.421 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.775 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 101 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.003 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 564 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1045 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 253.690 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.630 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia,  570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 19 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bătălie pentru democrație la Botoșani: Toată lumea cere renumărarea voturilor din municipiu

astăzi, 15:18
684

PNL, USR, ALDE dar și candidatul independent Cătălin Silegeanu au cerut renumărarea voturilor la Botoșani.Cătălin Silegeanu a explicat astăzi ce l-a determinat să ceară renumărarea tutu...

Un medic de la Spitalului Județean ”Mavromati” depistat cu coronavirus

astăzi, 13:43
1052

Un nou caz de COVID-19 a fost depistat în rândul cadrelor medicale din Botoșani.Este vorba de un medic de pe Secția ATI a Spitalului Județean ”Mavromati”, care a fost c...

Femei mai tari ca stânca! Cinci femei care au candidat la primăriile din județul Botoșani și-au făcut KO toți adversarii

astăzi, 13:33
920

Cinci femei din județul Botoșani au arătat că sunt imposibil de bătut și au câştigat alegerile pentru funcţia de primar arată datele centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă....