Datornicii, rebranșați la rețeaua de apă din cauza pandemiei

Datornicii, rebranșați la rețeaua de apă din cauza pandemiei

Reprezentanții societății comerciale Nova Apa Serv SA au fost nevoiți să rebranșeze la rețeaua de apă a orașului a unor botoșăneni care înregistrează datorii mari.

Cristian Romanovschi, șef al Serviciului Comercial al companiei de apă, a explicat că această măsură s-a datorat cadrului legal actual.

“Într-adevăr am fost nevoiți să rebranșăm în jur de 10-15 abonați ai regiei care înregistrau debite la apă, și care deja au fost debranșați. În conformitate cu normele legale actuale din motive de pandemie, a trebuit să apelăm la această variantă. Așa spune legea și noi ne-am conformat”, a mai spus Romanovschi.

Cu scopul de a recupera din uriașele debite ale populației, reprezentanții Nova Apa Serv au demarat o amplă campanie de debranșare a datornicilor de la case preponderent, la nivelul scărilor de bloc fiind aproape imposibilă această operațiune.

Strânși cu ușa și lăsați fără apă, unii dintre abonați au conștientizat că fără apă nu se poate trăi și ușor-ușor au început să mai achite din datorii.

 

Spune-ne opinia ta