Cuvioasa Parascheva 2019: Programul manifestărilor de la Iaşi.

Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi să ajungă la Iaşi în următoarele zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Racla cu sfintele moaşte va fi scoasă vineri dimineaţă din Catedrala Mitropolitană Iaşi, în cadrul unei procesiuni religioase, şi va fi depusă într-un baldachin, în curtea lăcaşului de cult.

În acest an, manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iaşi, în perioada 11-15 octombrie. Alături de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aduse spre închinare şi moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia. Un camion plin cu flori a ajuns, joi dimineaţă, în curtea Mitropoliei din Iaşi, adus de o familie din Bucureşti, pentru a fi împodobit baldachinul pe care vor fi aşezate sfintele moaşte.

 

Autorităţile ieşene se aşteaptă ca în următoarele zile în oraş să ajungă zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară.

Sute de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi în timpul evenimentelor religioase de la Iaşi, iar pentru pelerini va fi creat un culoar special de acces către Catedrala Mitropolitană. Mai multe străzi din centrul oraşului vor fi închise circulaţiei. Pe traseul unde se va forma rândul pelerinilor, vor fi montate ecrane, astfel încât credincioşii să poată urmări ce se petrece în curtea Catedralei.

Sfânta Liturghie este programată luni, 14 octombrie şi se va desfăşura pe o scenă amplasată în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Credincioşilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaşte le vor fi oferite de către autorităţi, dar şi de către Mitropolie, ceai cald şi pachete cu mâncare.

În anii precedenţi, pelerinii veniţi la Iaşi au stat şi câte 10-12 ore la coadă, pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaşte, rândul pelerinilor atingând câţiva kilometri.

Sfânta Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, a realizat numeroase vindecări şi alte minuni pentru cei care îşi deschid sufletul în faţa moaştelor şi se roagă cu sinceritate si credinţă.

Pentru a beneficia de ocrotirea cuvioasei, există o serie de tradiţii ce trebuie respectate.

De Sfânta Parascheva nu se lucrează, nici la serviciu şi nici în casă pentru a te feri de pericolul bolilor de ochi şi durerilor de cap. În popor se spune că ortodoxul care nu poate să ajungă la Iaşi pentru a se închina sfintele moaşte, să meargă de ziua praznicului la biserică şi să se roage cu credinţă deoarece Sfânta Parascheva îl vede şi îl aude, ajutându-l să îşi îndeplinească dorinţele.

Dacă se roagă, e bine să şi postească, pentru că rugăciunea şi postul ajută mai repede sufletul şi trupul.

În data de 14 octombrie, se fac pomeni pentru cei trecuţi în nefiinţă şi care nu şi-au găsit liniştea, au murit fără lumânare sau au fost îngropaţi fără preot. În aceast zi se împart lipii, vin şi must. Din bătrâni se spune că cei care spală sau cos de Sfanta Parascheva se aleg cu negi la mâini. Mai mult, în această zi nu se mănâncă nuci, castraveţi sau poame în formă de cruce. Pe vremuri, la sat, nici măcar focul nu se făcea în această zi. Se spune că vremea din 14 octombrie, de Sfânta Parascheva, va prezice cât de frumos sau de urât va fi în restul zilelor de sărbătoare din respectivul an.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Închisoare de un an și trei luni pentru un tânăr de 22 de ani, după ce a condus fără permis!

astăzi, 18:00

La data de 10 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecători...

Măsuri preventive dispuse la Botoșani în contextul avertizărilor meteo de instabilitate atmosferică și risc de inundații! (Foto, Video)

astăzi, 17:23

Prefectul Raluca Curelariu a convocat astăzi, 11 iunie 2026, ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în contextul noii avertizări cod portocaliu emise p...

Percheziții la Botoșani și Suceava: Sunt vizate vânzările ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali!

astăzi, 15:00

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și ofițerii de poliție judiciară de la Poliția Economică Suceava au pus în executare 6 mandate de percheziție domic...

-->