26 aprilie 1986. Două explozii puternice au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, aruncând în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive. Cauza accidentului? O procedură greșită a determinat o creștere dramatică a nivelului energetic: învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc.

Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni și continuă să facă victime. Belarus a fost țara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei țări.

Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creștere foarte mare a radiațiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiștii sunt de părere că există o legătură între acesta și creșterea cazurilor de cancer și leucemie, arată o amplă documentare realizată de Agerpres.

Cei 600 de oameni din echipa de pompieri a centralei, precum și echipa de operare care a fost implicată în lupta cu focul, au alcătuit grupul cel mai sever iradiat. 134 dintre acești oameni au fost expuși unor doze de radiații, în decurs de numai câteva ore, de până la 13.000 de ori mai mare decât cel normal.

Proporția copiilor considerați sănătoși la naștere din părinți care au fost supuși iradierii a scăzut de la aproximativ 80% la mai puțin de 20% din 1986 și până în prezent. Numeroasele rapoarte medicale din zona Cernobâl folosite de autori descriu o situație sumbră, menționând o creștere a mortalității infantile, pierderi de sarcină, nașteri cu probleme, copii cu malformații și suferind de afecțiuni respiratorii, digestive, neurovegetative, osoase și musculare, reproductive, hematologice, urinare, cardiovasculare, genetice, de sistem imunitar, precum și tumori atât maligne, cât și benigne, mai aminteşte documentarul.

Pe lângă dimensiunea umană a dezastrului acest accident a afectat grav și mediul, conform altor studii privind animalele domestice, păsări și animale sălbatice, peștii, vegetația și copacii au avut de suferit din cauza poluării radioactive ce s-a făcut resimțită până la nivelul bacteriilor și al virusurilor. Alimente produse în zone contaminate radioactiv din URSS au fost exportate și consumate în numeroase regiuni ale lumii.
 
Svetlana Aleksievici, "Dezastrul de la Cernobîl"

"Dezastrul de la Cernobîl" este mult peste ceea ce a însemnat vreodată o carte. Este mai mult decât o mărturie a supravieţuitorilor. Uneori pare a fi însăşi istoria omenirii sau de la facerea lumii până la dezastru. Este despre limitele umanului, despre iubire şi moarte. Svetlana Aleksievici a primit anul trecut Premiul Nobel "pentru opera sa polifonică, memorial al suferinţei şi curajului". Suferinţă şi curaj…

Nu ştii ce e mai puternic dintre toate: trupul care se destramă, femeia care iubeşte, în timp ce adună carnea bărbatului ei de pe cearşafuri şi murmură: "Era tot el, şi îl iubeam, dar încă nu ştiam ce mult îl iubeam". Medicul care o alungă: "În faţa ta nu este soţul, omul pe care îl ştiai, acolo pe pat e un obiect radioactiv cu o densitate mare de contaminare". Sau pruncul femeii, care a trăit doar patru ore după naştere… Născut cu 20 de röntgen în ficat… Nataşa. Care acolo, în pântece, şi-a salvat mama. A colectat toată încărcătura radioactivă, pentru că mama se încăpăţâna să îl sărute pe omul pe care îl iubea, chiar dacă încă nu ştia ce mult îl iubea. "A fost un paratrăsnet. Aşa de mică. De mititică. Ea m-a ferit. Dar eu i-am iubit pe amândoi. Oare… Oare îţi poţi omorî iubirea? O asemenea iubire? De ce sunt alături? Dragostea şi moartea. Mereu sunt împreună". Acest prim capitol este povestea Liudmilei. 22 de pagini. Doar pentru acestea, şi Premiul Nobel era justificat. Pentru finalul poveştii. Pentru că "oamenii nu vor să audă despre moarte. Despre lucruri înfricoşătoare. Dar eu v-am povestit despre iubire. Cum am iubit eu". Liudmila, soţie de pompier.

Eroii Svetlanei Aleksievici par reconfiguraţi la o scară a lui Dumnezeu căreia noi i-am pierdut demult măsura şi rostul. Ai tendinţa să priveşti oamenii cu nume de personaje, să uiţi că au fost sau mai sunt încă vii, că au purtat pe buze cuvinte, că şi-au socotit zilele, nopţile, morţii. Cine ar putea crea asemenea personaje, ce ficţiune ar reuşi să tulbure această realitate?! Pare peste putinţă.

"Cum mă cheamă? Nu am bulletin. M-a luat miliţia. M-a bătut. "Ce hoinăreşti aşa?". "Eu nu hoinăresc, eu mă căiesc!". M-au bătut şi mai tare. M-au bătut în cap. Aşa să scrieţi: robul lui Dumnezeu Nikolai. Deja un om liber".

Aceştia sunt oamenii care au purtat cruci la Cernobîl. Oamenii care au trăit războiul nevăzut. Acolo unde lumea s-a prăbuşit şi totul s-a acoperit cu suferinţă. Acolo unde, cum spune ţăranca Anna Petrovna, "sufletul este singura fiinţă vie".

O carte care trebuie citită, răscitită, mărturisită. Pentru a înţelege viaţa şi a lupta pentru ea cât este vie!