Ce le pregătește municipalitatea șoferilor vitezomani care circulă prin oraș!

Direcția Edilitare din cadrul Primăriei Botoșani lucrează la o serie de măsuri ce urmează a fi luate în mai multe zone din municipiu, pentru a le veni de hac șoferilor vitezomani. 

Este vorba despre montarea unor limitatoare de viteză, așa zisele "cocoașe". Primarul Cătălin Flutur a precizat că acestea vor fi montate cu precădere în zona unităților de învățământ, dar și pe anumite porțiuni de pe șoseaua de centură.

"Le-am dat temă colegilor de la Edilitare și o să ne întoarcem la acel sistem de așa-zise cocoașe care sunt absolut necesare în unele zone din oraș și mă refer la zonele din apropierea unităților de învățământ pentru a limita într-un fel un exces din partea unor șoferi, intersecțiile, dar și pentru a limita excesul unor șoferi care folosesc șoseaua de centură. Spre exemplu când pleacă pe Petru Rareș la vale, după ce vin de pe Tudor Vladimirescu, nu le mai stă nimic în cale și se zguduie casele și avem tot felul de discuții cu cetățenii. Sunt indicatoare și orice șofer știe că nu depășești 50 km/h în oraș. Vom încerca să punem și aceste obstacole să îi mai temperăm cât de cât", a specificat primarul Cătălin Flutur.

Totodată, municipalitatea are în atenție și trecerile de pietoni, în special din zonele intens circulate. Cum unii șoferi nu au nicio jenă în a parca în imediata apropiere a marcajelor pietonale, sau chiar pe acestea, se caută soluții pentru a împiedica acest lucru, cum ar fi montarea unor stâlpișori la o distanță de câțiva metri de treceri. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

astăzi, 21:16

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

astăzi, 19:12

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

astăzi, 18:14

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...