Carmen Dan și-a cerut scuze la nouă zile de la violențele din Piața Victoriei. 5 jandarmi violenți, identificați

Ministrul de Interne Carmen Dan a făcut declarații duminică, la nouă zile de la intervenția brutală a jandarmilor din Piața Victoriei. ”Astăzi mi-a fost prezentat raportul de evenimente solicitat săptămâna trecută structurilor ministerului. Vreau să fie foarte clar nu are rolul de a stabili vinovații, nu suntem instante de judecată. Încep pentru a prezenta scuzele mele împotriva tuturor celor care au suferit după violențe, fie ei protestatari sau jandarmi”, a spus Carmen Dan.

Carmen Dan și-a cerut scuze la nouă zile de la violențele din Piața Victoriei. 5 jandarmi violenți, identificați

Iată principalele declarații ale ministrului de Interne, Carmen Dan:

„Avem datoria să aflăm adevăru, nu am nici o ezitare să prezint acest raport comisiei din parlament sau CSAT. Pâna în prezent, nu am primit nici o invitație în acest sens, dar sunt gata să prezint ac

Au fost deschise 21 dosare penale, 3 cu autor necunoscut, 20 de persoane cercetate, trei arestate, două sub control judiciar.

Au fost date 64 de amenzi, poliția și jandarmeria au lucrat zilele astea, de mâine vom începe și vom merge la parchetele civile și cu alte sesizări, informații și date din aceste zile la care la noi s-a lucrat serios. Este un volum imens, doi terabytes de filmări pe care să surprinzi persoanele violente și să le introduci într-un program de comparare. Sunt persoane în proces de identificare.

 

Față de acțiunile jandarmilor au fost făcute verificări interne, cinci situații de abuz împotriva unor persoane care nu au comis acte violente. Vor fi înaintate Parchetului Militar.

Protestul nu a fost asumat de nici una din asociațiile civice, nu si-a asumat nimeni responsabilitatea legală.

Este secret de serviciu pentru că vizează date cerute de la alte instituții cu rol în securitatea națională.

În pregătirea acțiunii s-au solictat serviciilor date, dar au rezultat aspecte generale. După protest am solicitat date și informații noi, evaluări despre persoanele violente.

Informațiile nu au relevat o situație care să genereze afectarea ordinii publice ori siguranței naționale, deci nu s-a impus activarea centrului.

 

 

Comandant a fost Laurențiu Cazan, Jandarmeria Capitalei, Brigada Specială de Intervenții și efective din Bacău, Craiova,  Ploiești. Centrul de Comandă  a fost în Piața Victoriei'.

(…)

'Jandarmeria are o lege să folosească gaze lacrimogene, dar nu există o lege ca protestatarii să folosească bare metalice ori pietre în timpul unui protest'

Carmen Dan acuză falsurile de pe internet

Ministrul de Interne a acuzat și o serie de falsuri care ar fi circulat pe internet după protestul din 10 august.

„În aceasta perioadă ne-am confruntat cu o serie de falsuri, manipulări care au circulat și în mediul online, trebuie să facem diferențe.

Jandarmeria trimisă la punctele de trecere ale frontierei ca să împiedice Diaspora. La Borș – a circulat o fotografie din China – pe 9 august au fost peste 9000 de persoane, turiști, cetățeni străini, nu numai persoane din Diaspora. Jandarmeria nu s-a aflat în acea zi la punctele de frontieră.

Au fost oameni în cărucior cu rotile atacați de jandarmi. Este josnic. Imaginile cu tânăra în cauză arată că s-a aruncat din cărucior.

Jandarmii au îmbrâncit un bărbat în scaun cu rotile. În realitate imaginile arată că încercat să ia pistolul jandarmului.

Medic pensionar bătut de jandarmi. În realitate, bărbatul din imagini a atacat jandarmii din dispozitiv. Dus la secție, s-a întocmit dosar penal pentru ultraj, acum este sub control judiciar. A spus că nu avea cum să lovească jandarmii cu pumnii, că ar fi avut urme la mâni, dar din imagini se vede că avea pumnii acoperiți.

Au fost folosite gaze interzise care pot provoca moartea după trei săptămâni. O minciună grosolană demontată chiar de Parchet.

Cei doi jandarmi lăsați intenționat în urmă ca să fie bătuți. Tânăra jandameriță a fost lovită, a căzut, apoi un coleg a vrut să o ajute și au fost atacați. Le mulțumesc protestatarilor care au apărat-o.

Au fost acuzații că Jandarmeria a exagerat diagnosticul. Inițial, în piață medicul a pus diagnosticul de traumatism coloană cervicală. Ulterior, computerul tomograf nu a confirmat. Poate trebuie să analizăm și rănile psihice care nu sunt vizibile.

Poliția și jandarmeria opresc trenurile și mașinile cu oameni ca să nu ajungă la protest. Este fals.

Jandarmeria a mobilizat efective din 14 județe. Este fals.'

Ce spunea Carmen Dan imediat după violențe

În prima sa reacție după evenimentele violente, Carmen Dan a luat apărarea jandarmilor care apar în zeci de imagini lovind protestatari cu mâinile ridicate, ori femei fără apărare.

„Nu mi-am depășit în niciun fel competențele legale. Iar Jandarmeria și-a coordonat toată intervenția sub supravegherea unui procuror militar, care a fost în piață. (…) Nu am ce să-mi reproșez. Am făcut ceea ce trebuia să facă un ministru de interne responsabil', a spus ministrul de interne.

La Parchetul Militar Bucureşti au fost înregistrate, până duminică, 291 de plângeri din partea persoanelor care au care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protestul din 10 august, au declarat pentru Agerpres oficiali din Parchetul General. Procurorii militari au audiat, până în prezent, 127 de persoane.

Începând de luni, audierile în acest dosar vor fi efectuate la sediul Parchetului General.

Pe 14 august, procurorul general Augustin Lazăr a dispus ca Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General să preia de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar ancheta în dosarul privind modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din 10 august din Piaţa Victoriei.

„Preluarea dosarului are ca temei cercetarea unitară a evenimentelor, avându-se în vedere şi formularea unor plângeri împotriva ministrului Afacerilor Interne, prefectului municipiului Bucureşti, conducerii Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, constituindu-se dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PÎCCJ, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă. Precizăm că dosarul preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare', a arătat Parchetul General.

Sursa: Libertatea

 

Spune-ne opinia ta