Campania națională demarată de Crucea Roșie România a ajuns și la Botoșani

Campania națională demarată de Crucea Roșie România a ajuns și la Botoșani

În vederea limitării infectării populației cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului, filiala Botoșani a Crucii Roșii Române, a desfășurat în data de 22 noiembrie 2020, cu sprijinul voluntarilor, o activitate de informare în localitatea Drăgușeni.

Voluntarii au explicat oamenilor din această zonă despre normele de igienă, despre efectele virusului asupra sănătății mintale, și despre efectele stigmatizării întâlnite frecvent la persoanele care au contactat boala și care au revenit ulterior în colectivitate.

Acțiunea face parte din campania națională de informare a Crucii Roșii Române, desfășurată în parteneriat cu United States Agency for International Development (USAID) și Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), și vizează o campanie națională de informare și de conștientizare a populației, în vederea limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 În cadrul acestei campanii, aproximativ 23 500 de elevi  din 40 de județe vor participa, timp de patru luni, la sesiuni de educație pentru sănătate și suport emoțional atât în școli cât și în sistem online, sesiuni susținute de voluntari instruiți ai Crucii Roșii Române.

Totodată, 188 000 de adulți beneficiază de campania de informare, iar alte 8122 de familii nevoiașe beneficiază de pachete cu produse de îngrijire, în special din mediul rural sau din comunități aflate în risc de infectare. De asemenea, aceștia vor primi informații despre prevenția îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2, precum și sfaturi despre efectele psihologice ale pandemiei, despre reducerea stigmatizării asociate cu boala COVID-19 și despre modalitățile de reducere a stresului provocat de aceasta.

„Statele Unite sunt alături de România ca parte a eforturilor comune de a gestiona pandemia cauzată de COVID-19 și de a merge mai departe împreună. Ca răspuns la pandemia actuală, am acordat 800.000 de dolari finanțare directă către Crucea Roșie Română pentru a sprijini lupta României cu COVID-19 și pentru a spori rezistența instituțională în comunitățile rurale vulnerabile, iar companiile americane au sprijinit și ele instituțiile publice și organizațiile non guvernamentale care au depus eforturi pentru a gestiona și limita efectele pandemiei. Această inițiativă este o dovadă a generozității poporului american și al angajamentului ferm al SUA de a sprijini România în această perioadă dificilă. Lupta împotriva acestui virus este departe de a fi terminată, dar poporul american rămâne dedicat colaborării cu România în lupta împotriva COVID-19”, au declarat reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii  în România.

Campania a debutat în luna octombrie cu mai multe sesiuni de informare și instruire a 470 de voluntari de Cruce Roșie din 44 de filiale SNCRR din țară. Începând cu data de 16 noiembrie, voluntarii desfășoară caravană de educație pentru sănătate atât prin sesiuni destinate elevilor, fizic și online, cât și prin deplasarea efectivă în comunități aflate în risc de infectare și informarea directă a membrilor acestora.

Un plus al campaniei de informare este componenta de feedback comunitar prin care, în funcție de nevoile de informare ale populației constatate la nivel local, filialele de Crucea Roșie vor adapta campania punând accent pe aceste nevoi.

“Crucea Roșie Română rămâne în continuarea în prima linie a ajutorului umanitar alături de cei aflați în nevoie. Conform misiunii noastre, avem în vedere sprijinul acestora cu produse de igienă. Suntem conștienți, totodată, că un rol foarte important  în limitarea transmiterii noului coronavirus este informarea corectă și completă. Cu sprijinul voluntarilor noștri, vom ajunge acolo unde informația este greu de obținut, unde oamenii nu au acces la materiale de informare și de protecție sau unde există un grad înalt de scepticism privind urgența situației în care ne aflăm”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Anca Savel

Producătorii unei emisiuni de divertisment organizează casting la Botoșani

Miercuri, 20 Ianuarie 2021
668

Producătorii emisiunii de divertisment „Schimb de mame”, diuzată de Prima TV, organizează casting la Botoșani pentru noul sezon al emisiunii.O primă condiție de participare ...

Viață trăită în genunchi. Un bărbat dintr-o comună din Botoșani are nevoie de ajutorul semenilor

Miercuri, 20 Ianuarie 2021
732

Povestea familiei Popovici pare desprinsă  din cele mai negre scenarii posibile de viață. Capul familiei, domnul Gheorghe, a trecut printr-o experiență neplăcută care i-a marcata sănătat...

Modernizarea Memorialului Ipotești, posibilă și datorită unei familii de români din Australia

Miercuri, 20 Ianuarie 2021
268

Pe 19 august 2020, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu anunța, într-un comunicat de presă, intenția unei familii din Australia, Liana și George Bucea, de ...