Cabinetele stomatologice din Botoșani dau startul programărilor: vi se va măsura temperatura. Dacă aceasta este mai mare de 37,5 se va renunța la programare

Cabinetele stomatologice din Botoșani dau startul programărilor: vi se va măsura temperatura. Dacă aceasta este mai mare de 37,5 se va renunța la programare

În condițiile redeschiderii cabinetelor stomatologice începând cu 15 mai, medicii vin cu o serie de măsuri și recomandări către pacienți pentru a asigura, în cele mai bune condiții, desfășurarea actului medical.

Astfel, pacienții își vor face programare doar telefonic, unde se va stabili și prioritatea cazului, iar pentru a evita aglomerarea cabinetelor, pacienții vor veni neînsoțiți. De asemenea, cabinetele stomatologice vor dispune de toate măsurile de siguranță pentru a asigura actul medical la cele mai înalte standarde.

“Dragi pacienti, începânda cu data de 15 mai revenim la cabinet! Pentru a va putea proteja cat mai bine si pentru a asigura actul medical la cele mai înalte standarde de igiena și dezinfecție o sa avem următoarele recomandări pentru dumneavoastră:

- Programările se fac doar telefonic!!!

- Vom stabili telefonic tipul de intervenție și prioritatea acesteia în tratarea ei!

- Toți pacienții vor completa un chestionar pe proprie răspundere!

- Accesul în cabinet se face strict pe baza de programare !

- Nu veniți însoțiți la programare, și nu veniți mai devreme! Astfel evitam intersectarea pacienților! Daca ați ajuns mai devreme veți aștepta în afara incintei cabinetului, până la ora la care ați fost programat!

- La intrarea în cabinet veți găsi dezinfectant de mâini, vă rugam să îl folosiți, precum si protecții pentru încălțăminte, va fi nevoie să purtați masca de protecție!

- Vi se va măsura temperatura, daca aceasta este mai mare de 37, 5 se va renunța la programare, și se temporiza tratamentul!

- Personalul medical va asigura respectarea masurilor de precauție, igiena, instrumente si dispozitive sterile, curățarea si dezinfectarea suprafețelor!

- Rugăm toți pacienții care erau in curs de tratament să ne contacteze pentru actualizarea listei de programări!”, au anunțat mai mulți medici stomatologi de la Botoșani.