Botoșani a trecut pragul de 2000 de infectați COVID. 38 de cazuri și încă un deces, în ultimele 24 de ore

Botoșani a trecut pragul de 2000 de infectați COVID. 38 de cazuri și încă un deces, în ultimele 24 de ore

Alți 38 de botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP).

Bilanțul persoanelor infectate s-a ridicat la 2033, miercuri, la nivelul județului Botoșani, conform statisticii instituției.

Numărul cazurilor active în prezent a crescut la 363, iar incidența de infectare este de 0,82 per mia de locuitori, cea mai mare de la debutul pandemiei până în prezent.

Până la această oră, în rândul botoșănenilor infectați cu noul coronavirus, s-au înregistrat 119 decese, dintre care unul în ultimele 24 de ore. Bilanțul videcaților este de 1551.

În intervalul precedent, fuseseră depistate 31 de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2.

 

Spune-ne opinia ta