Aţi dăruit vreodată VIAŢĂ? Haideţi să îi facem un cadou DARIEI, de ziua ei!

Aţi dăruit vreodată VIAŢĂ? Haideţi să îi facem un cadou DARIEI, de ziua ei!
Daria va împlini, de Paşti, un anişor. Un copil despre care medicii spun că, pentru a trăi, ar trebui "să vieţuiască într-un borcan". Pentru că nu are voie să intre în contact cu aerul. Şi, mai ales, nu are voie să plângă! Operaţia în Germania înseamnă, pentru Daria, şansa la o viaţă normală!

Daria este darul părinților Marius și Nicoleta, din satul Flondora, comuna Manoleasa, județul Botoșani. A venit pe lume pe 17 aprilie 2013, ca o rază de lumină în familia ei. După numai o lună de zile, micuța Daria a primit dagnosticul crunt: insuficiență cardiacă congestivă, ventricul drept cu dublă cale de ieșire, cu vasele mari SIDE BY SIDE, stenoză pulmonară subvalvulară și supravalvulară, canal arterial persistent, insuficiență aortică mică, foramen ovale patent, bronsiolita, stridor laringien, anemie, modificare de transaminase, distrofie Gr.2.  VEZI AICI ACTELE MEDICALE!

"Din acel moment a căzut cerul peste noi, nu știam unde să o apucăm și unde să ne ducem. În cele 11 luni de când s-a născut Daria am stat numai prin spitale, iar de acasă am început să vindem tot ce aveam pe lângă casă", a spus mama fetiței, cu lacrimi de durere.

Singura speranță a Dariei este intervenția chirugicală care se poate face doar în străinătate (Germania), dar posibilitățile părinților nu le permit să meargă aşa departe. Costurile cazării, tratamentul și investigațiile înseamnă cheltuieli care îi depășesc. Au nevoie de 5000 de euro, asta dacă obţin formularul E 112, care le-ar asigura costurile operaţiei.

Un formular "expirat" şi o sumă imposibil de acoperit!

Suma este prea mult pentru o familie simplă de la țară, care a vândut deja tot ce se putea, pentru a face faţă drumurilor la medicii din Iaşi, Târgu Mureş, Bucureşti, investigaţiilor şi tratamentelor de tot felul. Anul trecut, în luna august, au obţinut formularul E 112, pentru operaţia în Germania. Nu au avut banii, iar formularul avea termen de doar 3 luni. Şansa s-a topit în neant!

Zilele acestea, familia face demersuri pentru a obţine un nou formular, însă trebuie să aibă pregătiţi şi banii necesari în afara operaţiei, adică acei minimum 5000 de euro.

"Am găsit şi în România medici, dar ne costă 500 de milioane de lei. Nu avem cum să strângem atâţia bani! Am vorbit cu soţia, când am auzit câţi bani ne cer, să vindem casa. Atât mai avem. Apoi vedeam noi, cu copilul cel mare, ne mutam la părinţi şi trăiam cumva, numai să ştim că am făcut tot ce am putut pentru fetiţa noastră. Dar pe malul Prutului, la Manoleasa, nu ne dă nimeni atâţia bani pe casă", ne povesteşte tatăl Dariei.

Un nou formular, o nouă şansă!

Singura şansă rămâne operaţia în Germania, cu formularul E 112, şi suma de 5000 de euro, cu care să poată porni de acasă.

"Medicii de la Iaşi ne-au spus că fetiţa noastră are şanse, dar trebuie operată. Până nu ajunge să se atingă un chirurg de ea, nu trăieşte, aşa ne-au spus la Iaşi. Şi medicul Tincu, de la Botoşani, un medic excepţional, i-a spus soţiei mele părinteşte: te culci seara lângă copilul tău sănătos, vioi, şi dimineaţa poate să nu mai fie în viaţă. Fiecare zi a Dariei, pentru noi, e dăruită de Dumnezeu. Aşa spune şi soţia, mereu: dacă acest copil trăieşte e o minune de la Dumnezeu", ne spune tatăl micuţei Daria.
 
"Dacă îmi operează fetiţa, pentru mine Paştele va fi cu adevărat Învierea!"

Daria va împlini pe 17 aprilie un anişor. E un ghemotoc cu suflet, cu priviri rugătoare şi mânuţele întinse spre viaţă. Are puţin peste 5 kilograme, greutatea unui copilaş de nici jumătate de an. Dar medicii spun că psihic este un copil excepţional, care simte, înţelege, iubeşte. Un copil care vrea să trăiască!

"Dacă îmi operează fetiţa, pentru mine Paştele va fi adevărat Învierea!",
spune tatăl Dariei, şi vocea îi este plină de speranţă.

Să dăruim acestui îngeraş cadoul cel mai de preţ: VIAŢA! Pentru că nu vom dărui acei 5, 10 sau 100 de euro, ci vom deveni părtaşi la VIAŢĂ, vom dărui zile şi ani de speranţă, de bucurie, de copilărie. VOM DĂRUI O VIAŢĂ DE OM!

Pentru cei care doresc să dăruiască o nouă viață pot dona în conturile prezentate mai jos:
Titular cont:
Hrițac Marius-tatăl fetiței
Cod IBAN RON:RO61CRCOX070126000272592
Banca Cooperatista Răscoala Botoșani
Filiala Manoleasa
sau online:
http://salveazaoinima.ro/campaigns/hritac-daria/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

BOTOȘANI: Bărbat mort la un praznic!

astăzi, 10:18
3425

Un bărbat din județul Botoșani a murit chiar în timp ce participa la praznicul de pomenire a unei cunoștințe.Constantin L., în vârstă de 66 de ani, din localitatea Răuseni...

Botoşani: Scandalagii potoliţi DOAR cu amenzi. Atât permite legea

astăzi, 09:33
704

O statistică a Inspectoratului de Poliție Județean arată că numai în perioada 11- 18 august au fost contabilizate 523 de intervenţii după apeluri de urgenţă 112, fiind aplanate 163 de s...

Pilda datornicului nemilostiv - Despre iertare si impacare

astăzi, 08:58
305

Am recitit in seara aceasta (rostita in 4 martie 1984 ) din Sfanta Evanghelie cuprinzatoarea parabola a datornicului nemilostiv, care datora sta­panului sau zece mii de talanti.In bani de-ai n...