Așa va arăta România când vor fi terminate autostrăzile. Să sperăm să mai trăim până atunci

România nu este în stare să construiască autostrăzi, dar la desene suntem primii. Pare blestemul României: avem desenatori buni, dar nu avem nici legislația care să ne permită să facem autostrăzi și nici constructori.

Guvernul României a publicat o hartă cu autostrăzile care vor tranzita țara noastră, atunci când toate planurile actuale vor fi materializate.

În cadrul unei întâlniri organizate de Ministerul Fondurilor Europene, la care au participat antreprenori din domeniul construcțiilor, a fost prezentată o hartă cu rețeaua de autostrăzi românești, așa cum ar trebui ea să arate în… 2030, după cum relatează HotNews.ro.

 

Așadar, pe lângă deja cunoscutele A1 Sibiu-Pitești și A3 Comarnic-Brașov, Guvernul României vrea să asigure și o cale rapidă care să lege nordul de sudul țării: A7 Ploiești-Buzău-Bacău-Suceava-Siret. Rețeaua de autostrăzi ar trebui, în 2030, să lege vestul de est prin firele Timișoara-Sibiu-Pitești-București-Constanța și Oradea-Cluj-Napoca-Târgu-Mureș-Pașcani-Iași.

Aceeași hartă (doar că într-o formă puțin diferită) am văzut-o și acum circa cinci ani în urmă, când Guvernul promitea că așa va arăta rețeaua de autostrăzi în România în 2020.

Se mai încearcă, așadar, încă o dată obținerea de fonduri europene pentru aceste proiecte, cu îngrijorarea motivată ca ajutorul să nu mai fie la fel de generos ca înainte.

Până când toate acestea vor deveni realitate, dacă vor deveni vreodată, vă invităm să savurați frumusețea acestui tablou minunat pictat de politicienii noștri din ultimii 30 de ani, indiferent de partidul din care au făcut parte….

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (432)

astăzi, 08:20

O COLECȚIE DE STRIGĂTE Vrânceanul  Vasile Ifrim îmi trimite cartea sa „O sută de cartușe…cu sare”(Editura „Salonul Literar”, Odobești, 2025). A ...

Calendar ortodox, 15 noiembrie: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv diaconul

astăzi, 08:00

Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe...

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...