Alte sondaje, aceleași rezultate: jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani și-au făcut deja planuri să plece din România

Specialiștii în migrație spun că exodul tinerilor nu se va opri prea curând dacă nu vor fi luate măsuri. Aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani și-au făcut deja planuri să plece din România, explică sociologii.

„Știm din sondajele realizate că aproximativ jumătate dintre tinerii între 16 și 34 de ani au planuri de plecare în străinătate, planuri structurate. (...) Procentul celor care au intenții, de pe băncile facultății, de a pleca în străinătate este foarte apropiat de 47% – 48% pe totalul tineret. Mai mult, intențiile acestea sunt mai bine structurate în cazul celor care sunt în faza de licență, la cei de la master sau la doctorat, dat fiind faptul că cei care au avut intenții să plece, au plecat – procentul este mai mic”, a explicat Dumitru Sandu, sociolog, director Centrul de Studii pentru Migrație, potrivit Mediafax.

 

Tinerii spun că vor să plece din România pentru salariile mai mari practicate de companiile din străinătate.

În România tinerii sunt considerați de patronat leneși și nepăsători, pentru că nu vor să lucreze pentru un salariu de 2000 de lei, în timp ce tinerii preferă să plece în străinătate pentru salarii de peste 1500 de Euro, pentru locuri de muncă în care nu fac cu nimic în plus față de ce ar face la orice loc de muncă din România.   

Un studiu Eurostat arată că România este pe primul loc la nivel european ca număr de tineri care locuiesc în afara țării. Aproximativ 600.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani au plecat din România.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean furios a distrus telefonul soției, nu avea voie nici să se apropie de ea!

astăzi, 14:15

La data de 01 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna C...

Un cioban din Galați a fost prins în Vama Rădăuți-Prut cu un pistol, l-a cumpărat să se apere!

astăzi, 13:42

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut  au descoperit la controlul de frontieră un pistol din categoria armelor neletale, pentru care, un cetăț...

Percheziții la o instituție și o școală din Botoșani, furt de carburant și lucrări publice supraevaluate! (Video)

astăzi, 13:28

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 noie...