Alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie 2020

Alegerile parlamentare ar putea avea loc pe 6 decembrie 2020, la doar două luni dup cele locale.

Autoritatea Electorală Permanentă ar fi pregătit patru hotărâri de guvern, toate pentru alegerile parlamentare care ar urma să intre pe agenda suplimentară a ședinței de Guvern.

Una dintre acestea stabilește data alegerilor parlamentare din România pentru 6 decembrie.

“Aşa cum aţi văzut, alegerile parlamentare pentru Senat, Camera Deputaţilor, vor fi organizate în data de 6 decembrie. Vorbim în acest momente de un pachet de hotârâri de guvern prin care vom adopta, în primul rând, data alegerilor, în cel de-al doilea rând, calendarul pentru acest proces electoral şi hotărâre privind alocarea sumelor necesare bugetului alegerilor parlamentare, cât şi măsuri care vor fi luate pentru organizarea procesului electoral în condiţii bune”, a explicat Constantin Florin Mituleţu-Buică, preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Alegerile parlamentare ar fi trebuit să aibă loc în această toamnă, însă scrutinul a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19.

De asemenea, și alegerile locale care ar fi trebuit să se desfășoare în luna iunie, vor avea loc pe 27 septembrie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alinuța și învățătoarea!

astăzi, 07:15

Învățătoarea:  -Alinuța, poți să îmi spui cât fac opt ori șapte? Alinuța: -Dacă nici dumneavoastră nu știți, de unde vreți să știu eu?

Calendar Ortodox, 13 noiembrie 2026: Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sfânta Antuza

astăzi, 07:00

Acest mare dascăl şi luminător al lumii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi e...

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...