Întru apărarea Părintelui şi Păstorului nostru, Teofan

Ne batjocorim demnitatea şi onoarea. Am ajuns subiect de glume. Pe la televizor, dacă vrei sa te dai mare, începi sa râzi de Patriarh, de Mitropolit şi de Episcopi. De fapt, fraţilor, ne batjocorim propria viaţă…

"Întâi pomeneşte, Doamne, pe Înalt Preasfinţitul nostru Teofan, pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului".

Aşa se vor ruga mâine câteva milioane de credincioşi, popor al lui Dumnezeu, din toată Moldova. Şi nu pentru că aşa vor unii sau nu vor alţii, ci pentru că aşa este textul dumnezeieștii Liturghii. De când este aşa? Cercetând un pic izvoarele, la sfârşit de secol IV, un document sirian – Constituţiile Sfinţilor Apostoli – în care găsim o primă variantă de text liturgic, deşi dacă scormonim mai adânc găsim o mărturie şi pe la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful – clerul şi poporul se roagă pentru episcopul locului. Căci zice Sfântul Irineu al Lyonului "acolo unde este Episcopul, acolo este şi biserica!".

Şi vom răspunde cu toţii: "Pe toţi şi pe toate", deşi varianta din secolul al X-lea cam aşa suna: "Pomeneşte, Doamne, pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, şi pe toţi, şi pe toate!".

De ce mă găsesc la miez de noapte, în bucătărie, cu mâncărimi la degete? Stau şi eu şi mă întreb…

De două zile, încerc să stau deoparte, deşi sunt departe de România…

Să stau deoparte de nişte acţiuni ce tulbură liniştea bisericii în care am fost botezat, liniştea mamei mele, a părinţilor mei duhovniceşti, a profesorilor şi nu în ultimul rând a Mitropolitului meu!

Dacă ei nu tac, şi este plin internetul, eu de ce să tac…?

Vorbesc astăzi cu mama la telefon, mă întreabă printre lacrimi: "Mamă dragă, ce este cu sinodul acela, că umblă prin sat cu hârtii nişte călugări, să semnăm şi să ne lepădăm de Episcop. Au umblat pe la toate babele neştiutoare, pe la cei care nu au văzut uşa bisericii pe dinăuntru niciodată…Ce să fie?"

Şi iau internetul la mână…Primul mi-a sărit în ochi chipul Mitropolitului meu, într-un filmuleţ bine regizat dinainte, adică oamenii ştiau bine ce trebuia să rămână din filmare (cine i-a consiliat, să de mâna cu Cristian Mungiu, cine ştie, vreun premiu …nu strică). Mie personal mi-au făcut o mare bucurie, chiar îmi era dor de părintele Teofan.

Atâta blândeţe şi îngăduinţă a dovedit, exact ca un tată, ca un om îndrăgostit. Vă daţi seama, intra să slujească dumnezeiasca Liturghie, toată concentrarea era pe mare întâlnire euharistică, când domnii din imagine încep să ceară socoteli dogmatice… Iar Mitropolitul, dragul de el, lasă toate, cele sfinte, şi îi îmbrățișează părinteşte. Altul nu ar fi făcut aşa…

Am văzut un om îndrăgostit de poporul lui Dumnezeu aşa cum îi place să ne numească, căci da, noi suntem Biserica, cler şi popor. Iar episcopul este garantul credinţei noastre. Din ce punct de vedere doriţi: dogmatic, canonic, liturgic, istoric, chiar şi administrativ.

Revenind la textul dumnezeieștii Liturghii, la dipticele ce urmează epiclezei, atunci când Duhul Sfânt se pogoară peste darurile euharistice: "Încă Te rugăm: Pomenește, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, toată preoţimea, cea întru Hristos diaconime şi tot cinul preoţesc şi monahicesc. Încă aducem ţie această slujbă duhovnicească pentru toată lumea, pentru sfânta sobornicească şi apostolească Biserică, (…) Întâi pomeneşte, Doamne, pe (numele chiriarhului locului), pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului".

Vedeţi, cei care ameninţă cu nepomenire mitropolitului nostru Teofan la dumnezeiasca Liturghie din motive spun ei "canonice" invocând un canon care de mult este căzut în desuetudine, fapt demonstrat istoric, se contrazic – preotul se roagă "Pomeneşte Doamne pe toţi episcopii ortodocşi" deci, vor  sau nu vor, se vor ruga şi pentru părintele nostru Mitropolit!
Fraţilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, episcopul este garantul credinţei noastre! Şi a mântuirii noastre! Nu vreau să intru în polemica Sinodului din Creta, dar Dumnezeu ne-a dăruit un Mitropolit, mai mult, ne-a dăruit un Părinte care ştie să îmbrăţişeze, să ierte şi să aducă speranţă. Aş fi mult prea subiectiv să povestesc de ale mele…

Risipim energie. Multă şi degeaba. Ca să creăm sminteală… şi dezbinare. Unde ajungeam dacă energia de zilele acestea, cheltuită de oameni de buna credinţă dar orientaţi greşit, o investeam împreună într-un proiect misionar?

Trăiesc de câteva zile bune în Occident… nici nu vă daţi seama, pentru cei care nu aţi gustat, cum arată lumea fără Dumnezeu…Şi toate astea pe care le trăiesc eu şi alte câteva milioane de români, cu amărăciune pe aici, vor veni peste noi, peste copiii mei şi peste copiii noştri…

Vă imaginaţi o biserică ieşeană, sau din Piatra Neamţ, ori din Suceava lui Ştefan, transformată în club de noapte…? Tocmai ce am văzut aici, o biserică creştină din secolul al XIV-lea al cărei altar era masă de ruletă…

Şi noi ce facem, încă o dezbinare, încă o schismă, încă o grupare care se va crede de zilele viitoare "adevărata Biserică Ortodoxă"…mai sunt câteva fraţilor, din păcate.., în loc să strângem rândurile în jurul părintelui nostru Mitropolit…

Mă gândeam la un alt om Sfânt, Mitropolitul Iosif Naniescu. Câte a îndurat şi el. Cu catedrala, cu seminarul Veniamin, cu preoţii congresionişti de la Focşani, ba chiar s-a tras asupra lui cu un revolver, dar a rămas în istorie drept Iosif cel Sfânt al Moldovei…deci se poate şi mai rău, Părinte Mitropolit Teofan!

Ne batjocorim demnitatea şi onoarea. Am ajuns subiect de glume. Pe la televizor, dacă vrei sa te dai mare, începi sa râzi de Patriarh, de Mitropolit şi de Episcopi. De fapt, fraţilor, ne batjocorim propria viaţă…

În toată vâltoarea celor două – trei zile, un ochi mi-a plâns iar altul s-a bucurat. M-am bucurat pentru că am văzut râvna unor fraţi pentru dreapta credinţă. În sfârşit niște credincioși care se gândesc la ce credinţă vor lăsa copiilor şi nepoţilor! Toţi oamenii simpli implicaţi în "apărarea credinţei împotriva Sinodului din Creta" sunt de lăudat. Chiar sunt de lăudat!

Numai că, fraţilor, sunteţi orientaţi greşit. Nu ştiu şi nici nu mă interesează de către cine, dar căutaţi sursa adevărului. Multe s-au dovedit a fi dezinformări grosolane: ba cu Sfântul Munte, ba cu părintele Simeon de la Sihăstria (a se vedea scrisoarea părintelui Simeon scrisă cu mâna tremurândă, postată pe Doxologia.ro) ba cu vise şi vedenii…

Repet, nu intru în discuţia sinodului din Creta, dar a-ţi "mototoli" propriul părinte, din a cărui mână te-ai împărtăşit sau ai primit Antimisul ce îţi dă puterea să jertfeşti Trupul Domnului  şi să te "joci" cu copia în Costa cea deja împunsă, provoacă durere…o durere ce o faceţi întregii Biserici, deci şi mie, şi mamei mele, şi mamelor voastre, şi Mitropolitului nostru…

Voi încheia tot cu rânduri din Constituţiile Sfinţilor Apostoli: "Fugiţi de schisme. Că nu e îngăduit, nici să plecăm mintea, nici să ne separam de cei de un gând cu noi. Să fim cu luare aminte, care este faima răzvrătiţilor? Pentru că niciunul nu  a scăpat nepedepsit. Căci nici Abesalom, nici Abedadan, nu au scăpat nepedepsiţi (…) Voi însă fraţilor, lăsându-vă povăţuiţi din Scriptură, păziţi-vă să nu faceţi schisme şi rupturi ale cugetului şi ale unirii voatre!" (Constituţiile Sfinţilor Apostoli prin Clement, cartea a VI-a, cap. I-IV).             

jurnaldemigrant.wordpress.com

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Percheziții în două unități medicale din Moldova, ce au descoperit polțiștii!

astăzi, 17:50

Poliția a descins la spitalul de Psihiatrie Socola din Iași într-un dosar cu certificate false de handicap. Persoane din mediul medical au favorizat internări fictive, acordarea de concedii d...

ATRIA Medical - Alături de dumneavoastră atunci când sănătatea o cere!

astăzi, 17:33

Clinica Medicală ATRIA organizează în data de 25 noiembrie, împreună cu partenerii lor de la Rețeaua de Sănătate Regina Maria, o campanie de recoltare a analizelor de sânge pen...

Tânăr beat și fără permis, scos din trafic și băgat în arestul Poliției!

astăzi, 17:15

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 30 de ani din comuna Roma, bănuit de co...