Deficit de personal la Serviciul de Permise! "Este o muncă titanică"

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Botoşani se confruntă cu un deficit de personal, după ce în ultimii doi ani au plecat trei angajaţi, iar alţi trei sunt în concediu medical de aproape un an de zile.

La nivelul servciului sunt cinci examinatori pentru sală şi traseu, care trebuie să facă faţă  la sute de persoane, într-o singură zi de examinare.

“Media pe zi, la traseu, este în jur de 50 de oameni. La sală când se dă marţi şi joi merg sunt în jur de 150-200 de oameni. Ca să se obţină un permis de conducere, începând de la venirea dosarului, durează în jur de 4-5 ore. E o muncă titanică în spate.  În ultimii doi ani au plecat doi ofiţeri şi un subofiţer, s-au transferat la alte structuri din cadrul MAI. La noi sunt salariile şi sporurile mai mici ca la celelalte structuri", a precizat Dănuţ Ciubotaru, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor.

Alte angajări nu pot fi făcute, motiv pentru care pe perioada verii, care este cea mai aglomerată din an, salariaţii de la acest serviciu nu îşi iau concedii şi lucrează la foc continuu, chiar şi peste program.  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Seara discuțiilor liberale”: Întâlnire între candidații la parlamentare și cetățeni! (Foto, Video)

Thursday, 31 October 2024

Joi seară, în sala Ballroom de la Casa Lux a avut loc un eveniment marca Partidul Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani. Câteva sute de simpatizați ai formațiunii politic...

Vești bune pentru botoșăneni: Bani pe cardurile de alimente și de burse în luna noiembrie!

Thursday, 31 October 2024

Această măsură face parte dintr-un plan guvernamental mai amplu de sprijin pentru cei aflați în situații dificile, având ca obiectiv atenuarea efectelor economice actuale asupra famil...

Cinstim, începând de mâine, 16 sfinți tămăduitori, de mare folos credincioșilor!

Thursday, 31 October 2024

Viețile sfinților tămăduitori, cinstiți în prima parte a lunii noiembrie sunt interesante din perspectiva faptului că au trăit provocările secolului XX, au trecut prin mari greutăți, d...