Cei doi soţi din Botoşani, acuzaţi că au prejudiciat cu peste un million de euro Universitatea Harvard, prin achiziţia unor păduri la preţuri mai mari decât cele reale, condamnaţi definitiv de magistraţii Curţii de Apel Suceava, au pierdut procesul privind contestația în anulare pe care au făcut-o.
“Respinge ca nefondate contestaţiile în anulare formulate de contestatorii Lipan Secu Dragoş şi Lipan Secu Mariana împotriva deciziei penale nr.328 din 15.04.2015 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorii să plătească statului câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iulie 2015", se arată pe portalul Curții de Apel Suceava.
Soţii Dragoş şi Mariana Lipan Secu au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de şase ani, după ce au fost judecaţi pentru luare de mită în formă continuată şi spălare de bani, respectiv complicitate la aceste infracţiuni.
Chiar dacă au scăpat de închisoare, cei doi au rămas fără bani, instanţa dispunând confiscarea de la ei a aproape un milion de euro. Pentru recuperarea banilor, autorităţile au instituit sechestru asigurator pe acţiunile şi părţile sociale deţinute de cei doi la diverse firme, bunurile lor imobile şi conturile bancare.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecat a inculpaţilor Dragoş Secu Lipan, administrator al unei firme din Botoşani şi administrator delegat al societăţii comerciale S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, judeţul Braşov, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi a Marianei Secu Lipan (soţia primului menţionat), în sarcina căreia s-au reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită şi spălare a banilor, ambele în formă continuată.
Practic, botosanenii actionau ca intermediari pentru celebra universitate Harvard, care dorea sa cumpere paduri in Romania. Ei ii convingeau pe vanzatori sa ceara un pret mult mai mare decat cel normal si pretindeau ca o parte din bani sa le fie virati la incasarea sumelor.
Proces pierdut de cei doi soți din Botoșani, condamnați în dosarul Harvard!
Stiri Botosani Saturday, 18 July 2015 ActualitateSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
ISJ Botoșani: Sute de posturi vacante la catedre, pentru anul școlar 2025 – 2026!
astăzi, 15:50
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a publicat luni, 24 februarie, pe pagina web și la sediul instituției, Lista posturilor/ catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete pentru anul ș...
(A) Comunicat de presă - SC WIND SUNSHINE SRL
astăzi, 15:19
SC WIND SUNSHINE SRL, titular al proiectului „Centrală Electrică Eoliană (CEE) Vlădeni – Corni, jud. Botoșani”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de &ic...
Accident rutier: Trei persoane, printre care un copil de 1 an, au ajuns în spital! (Foto)
astăzi, 14:50
Trei persoane, printre care și un copil de 1 an, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe DN 29 D, în localitatea Trușești, în urmă cu pu...