Viceprimarul Eugen Ţurcanu, în faţa judecătorilor! Vezi cine îl apără-FOTO

Marţi a avut loc la Tribunalul Botoşani un nou termen al procesului pe care l-a deschis fostul viceprimar al municipiului, Cosmin Andrei, care cere în instanţă suspendarea hotărârii de Consiliu Local prin care a fost schimbat din funcţie, precum şi suspendarea Hotărârii de Consiliu Local prin care a fost ales în locul său Eugen Ţurcanu.

Eugen Ţurcanu s-a prezentat la proces însoţit de avocatul său, fostul senator democrat-liberal Daniel Humelnicu. Andrei Cosmin a lipsit, acesta fiind reprezentat de avocat.

Apărătoarea lui Cosmin Andrei a depus o serie de înscrisuri, motivând în faţa instanţei cererea de suspendare a Hotărârilor de Consiliu Local, cerând admiterea acesteia pe motiv de nelegalitate a respectivelor hotărâri.



"Considerăm că paguba iminentă în acest caz este perturbarea întregului sistem administrativ al municipiului Botoşani, care prin prisma adoptării unor hotărâri de Consiliu Local cu încălcarea literii legii a creat în rândul cetăţenilor o stare de nesiguranţă şi incertitudine", a spus în faţa judecătorului avocata fostului viceprimar.

Consiliul Local a fost reprezentat la proces de secretarul municipiului Botoşani, Ioan Apostu.

"Solicităm respingerea cererii de suspendare ca nefondată, nefiind întrunite cerinţele cumulative cerute de legea contenciosului administrativ (...) Schimbarea din funcţie reprezintă de fapt o sancţiune politică care reprezintă voinţa noii majorităţi politice din Consiliul Local, chiar în pofida unei activităţii merituorii, schimbarea din funcţie rămâne la latitudinea majorităţii politice", a spus Ioan Apostu.

Secretarul municipiului a mai explicat că viceprimarul nu are un statut de sine stătător, ci duce la îndeplinire atribuţiile care îi sunt trasate de către primar, concluzionând că Primăria Botoşani a funcţionat şi cu Cosmin Andrei viceprimar, şi funcţionează şi cu Eugen Ţurcanu pe această funcţie.

Avocatul lui Eugen Ţurcanu a achiesat la cele expuse de secretarul municipiului Botoşani.

"Există un CL, deci din punctul acesta de vedere nu credem că există vreun motiv ca opinia publică să aibă vreun tremur, vreo emoție, în ceea ce privește activitate administrativă în municipiul Botoșani", a spus avocatul Daniel Humelnicu.

Instanţa urmează a se pronunţa în cursul zilei de astăzi cu privire la cererea privind suspendarea Hotărârilor de Consiliu Local prin care Cosmin Andrei a fost schimbat din funcţie şi a fost ales Eugen Ţurcanu, urmând ca revocarea altor patru Hotărâri de Consiliu Local privind aceeaşi speţă să se judece pe fond.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

93 de ani de la moartea botoșăneanului care a revoluţionat ingineria, învăţământul tehnic şi domeniul construcţiilor de poduri!

astăzi, 15:00

A construit șosele transcarpatice, realizate după Marea Unire cu Transilvania. A construit 650 km de căi ferate după idei proprii. A realizat o stație de captare a apei subterane unică în ...

Un șofer care circula haotic pe drumul Botoșani – Suceava a fost oprit la timp de polițiști!

astăzi, 14:44

Un șofer care circula pe DN 29 Botoșani – Suceava a fost oprit de un echipaj de la Poliția Salcea, care se afla în serviciu de control trafic și a observat că un Seat Alhambra este co...

A fost anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură 2024!

astăzi, 14:25

Premiul Nobel pentru Literatură din 2024 este acordat autoarei sud-coreene Han Kang „pentru proza sa poetică intensă care confruntă traume istorice și expune fragilitatea vieții umane&rdqu...