OPINII: O comparație greu de acceptat!
Stiri Botosani Thursday, 22 May 2014 CulturăMai vorbeşte Domnia sa şi de mult respect. Este adevărat, cum să te mândreşti, tu, botoşănean, cu Eminescu, care de 125 de ani i-a învăţat pe români limba română (pe care Domnul Iftime, văd, nu o cunoaşte cum trebuie), le-a dat cea mai mare carată a identităţii naţionale, cunoscut fiind în cel mai îndepărtat colţ din ţară, de la copil la bătrân, şi recunoscut în peste 100 de ţări ale lumii ca un geniu al poporului român?! Te mândreşti, în schimb, pentru o zi sau două, hai, să zicem pentru un an sau doi, ca apoi să înjuri că nu ţi se umple punga cu ţechinii aferenţi mândriei tale de contribuabil la imaginea naţională a Botoşanilor!
Este ruşinos să faci o astfel de declaraţie, chiar dacă un număr de 4-5 mii de botoşăneni au fost prezenţi pe stadion meci de meci, jucate de echipa botoşăneană, este ruşinos să faci o astfel de comparaţie, să spui că nu te-ai mândrit cu genii ca Eminescu şi Iorga, şi o faci cu fală, la un ciolan de miel, simţind nu ştiu ce obligaţie faţă de un eveniment ce va trece în uitare foarte repede.
Apropo, Domnule Iftime, ce se mai aude de F.C. Urziceni! Uitarea definitivă peste astfel de "fapte de mândrie". Peste Eminescu şi Iorga, niciodată! Vă garantez. Păcat, aş fi vrut să mă mândresc şi eu alături de Dumneavoastră, dar, vă spun sincer, mi-ar fi fost ruşine!
Cu regret,
Gellu DORIAN
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Și admirarea unei mașini te poate costa scump! Portofel recuperat cu ajutorul jandarmilor din Botoșani!
În timpul unei misiuni de patrulare desfășurate cu prilejul evenimentului „Expo Auto”, organizat de Asociația Auto din Nord în Centrul Vechi al municipiului Botoșani, janda...
Când fiecare secundă contează: Elevii botoșăneni învață să salveze vieți, la Teatrul „Mihai Eminescu”
Cu prilejul Zilei Europene a Resuscitării, sărbătorită în fiecare an pe 16 octombrie, ISU – SMURD Botoșani, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, org...
Exercițiu de cooperare la o fabrică din Darabani pentru gestionarea situațiilor de urgență!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 12:00, un amplu exercițiu cu forțe ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.87 secunde