FLORIN SIIA şi viaţa cu Latin Express, El Negro, Mandinga şi Breeze!

FLORIN SIIA şi viaţa cu Latin Express, El Negro, Mandinga şi Breeze!

FLORIN SIIA
Facebook

Născut în Botoşani, este unul dintre cei mai experimentaţi instrumentişti din România, fiind printre fondatorii trupei Mandinga, dar a colaborat şi la succesul altor trupe de succes din ultimul deceniu şi jumătate. Împlinirea o găseşte astăzi în proiectul muzical Breeze, unde cântă alături de soţia sa, Ioana. 

Florin Siia a început să cânte de la 8 ani, ivindu-se pe lume într-o familie de muzicieni. A absolvit în 1996 cursurile Academiei de Arte "George Enescu" din Iaşi, cântă la chitară bass, însă a studiat deopotrivă şi vioara, trompeta, pianul, tuba, percuţiile.

"De ziua mea, când am împlinit 14 ani, tata mi-a cumpărat o chitară armonie. Când am ajuns la profesor, să fac lecţii de chitară, am observat că am mâna foarte mică, şi nu reuşeam să ajung la toate corzile … şi am zis că renunţ la lecţii. Acasă în schimb am început să acompaniez muzica de pe viniluri, pe care o ascultam: Ion Sălăceanu, Ala Pogaciova, Anastasia Lazariuc … muzica cumpărată de tata din Basarabia", mărturisea cândva Florin Siia. Mai târziu, cântând alături de tatăl său, s-a simţit din ce în ce mai atras de chitara bass, care avea să îi aducă cele mai multe satisfactii muzicale.

Deşi cânta în trupe rock încă din liceu, prima experienţă cu adevărat importantă vine în anul 1998, cu Street Blues Band, trupă ale cărei baze muzicale se puseseră în Botoşani. Ajunsă la Bucureşti şi impresariată de Ernesto Bianchi, trupa îi avea în componenţa sa pe Mircea Ruşi – vocal, chitară, Virgil Prispian – claviaturi, Mihai Popovici – bass, Ciprin Halici – muzicuţă şi George Sîia – baterie. În toamna lui 1998, sunt cooptați în trupă chitarista Roxana Stroe şi Florin Siia, la bass. Debutul a avut loc în luna ianuarie a anului 1999 şi a fost urmat de concerte de excepţie, trupa fiind declarată revelaţia "blues" a momentului. 

"Acela a fost primul meu contact cu showbizul din România. Atunci i-am spus lui Ernesto Bianchi că mi-ar plăcea foarte mult să intru să lucrez într-un studio", povestea Florin Siia, pentru mandinga.ro. "La momentul respectiv eram agent comercial şi vindeam parfumuri", completează cu umor botoşăneanul.

Ajunge în scurt timp într-un studio de înregistrări, unde îi cunoaşte pe Gheorghe Gheorghiu, Mădălina Manole, Aurel Temişan, Adrian Enache. Tot aici intră în contact cu Latin Express, pasionaţi de flamenco, şi care îl invită să li se alăture. "Nu am avut multe ieşiri, dar am ajuns să cântăm la petrecerea lui Rică Răducanu, şi am cântat Rumba culorilor pe atunci, care era o piesă Latin Express, compusă de ei, iar acest impact pentru mine, venit de la Botoşani la Bucureşti, şi să cunosc tot felul de oameni, a fost incredibil. Ulterior Rumba culorilor a devenit piesa lui Pepe", îşi aminteşte Florin Siia. Curând a apărut şi Pepe, care părea omul potrivit trupei, astfel că Florin se desprinde în scurt timp. "Eram căsătorit pe atunci, şi foarte ocupat cu studioul… nu prea aveam eu timp de cântat în formaţie şi am cântat mai mult cu ei la studio. Despărţirea mea de ei nu a fost din motive de ceartă sau neînţelegeri. Pur şi simplu eram ocupat cu alte treburi", spune Florin, care recunoaşte inocent şi sincer că s-a căsătorit "cu o fată cu 15 ani mai mică ca mine şi care cântă foarte bine". Nunta lui Florin cu Ioana a avut loc în 2007, iar un an mai târziu li se naşte un copil, Filip Constantin.

Drumul lui Florin Siia merge mai departe. În acelaşi studio, pe când cânta alături de Latin Express, îl cunoaşte pe Bogdan Negroiu, de la El Negro. Cântă alături de ei, însă proiectul El Negro s-a sfârşit repede, o parte din trupă pornind un nou proiect de Latin Jazz. "Am mers vreun an de zile în paralel cu El Negro. Ne-am tot căutat solistă, până am găsit-o pe Elena Gheorghe". Aşa a apărut trupa Mandinga.

Mandinga a luat fiinta in decembrie 2002, la initiativa lui Alex Burcea, căruia i se alătură Florin Siia si Marius Ciupitu, trombonistul Cornel Ene, percutionistul chilian Aristides "Ati" Panaitescu-Alegria si Elena Gheorghe, pe atunci încă elevă. Dupa plecarea Elenei Gheorghe, au fost invitate ca soliste Biu, care a plecat în scurt timp, si Elena Ionescu, actuala solistă. In 2008, in componenţa Mandinga au intrat patru cubanezi. Din cauza neînţelegerilor, trupa se destramă, o parte – în special artiştii cu experienţă – alegând un alt drum. Printre ei, şi Florin Siia.

Din 2010, îl găsim pe Florin Siia într-un alt proiect muzical, Breeze, care reuşeşte să aducă mereu ceva nou pe scenă, prin reinterpretări muzicale în stilul apărut în Brazilia anilor ’60: Bossa Nova. Totul se susţine pe inteligenţa unei echipe de artişti cu peste 10 ani de experienţă în show-biz şi muzică instrumentală de calitate, prin care Ioana Siia (voce) - foto dreapta, soţia lui Florin Siia (bass, babybass & voce), dar şi Alexandru Olteanu (pian), Eduard Serei (chitară) şi Alexandru Kocsis (tobe).

Extrem de deschis, la limita nonconformismului şi un pic dincolo de el, Florin Siia are darul de a trece cu detaşare şi umor peste întâmplările de zi cu zi ale unei vieţi deloc uşoare, fiind cunoscut faptul că lumea muzicală este una populată din belşug cu tot felul de orgolii artistice.

Cu o savoare excepţională povesteşte Florin (pentru mandinga.ro), despre momentul Revoluţiei de la Botoşani, pe care în consideră "ciudat rău" ("apoi am aflat că noi eram cu trei zile întârziere faţă de Revoluţia din restul ţării şi faţă de tot ce s-a întâmplat în ţară"!), dar şi despre ce se întâmpla în Moldova de peste Prut în 2009.

"Pentru mine e o poveste mişto. Acum, nu ştiu cum să îţi expun ca să înţelegi, dar în cartierul din Botoşani unde stăteam noi pe Calea Naţională jucam foarte mult cărţi: Wist, Tarnib, dar pe bani sau prostii, şi am auzit lumea care ieşea la geamuri şi striga Jos Ceauşescu … şi noi cum nu aveam televizor, ne-am hotărât că trebuie să ieşim în stradă pentru că se întâmplă ceva. Acolo am văzut oameni cu steagurile rupte … apoi am aflat că noi eram cu trei zile întârziere faţă de Revoluţia din restul ţării şi faţă de tot ce s-a întâmplat în ţară. A fost ciudat rău".

Recunoaşte că mare parte din cultura sa muzicală s-a format în copilărie şi adolescenţă, în timpul petrecut alături de tatăl său, instrumentist la Filarmonica Botoşani.

"Tata fiind la Filarmonică, cânta şi muzică de Estradă, şi cânta în orchestre care acompaniau diverşi solişti de muzică uşoară, de muzică populară … era un muzician foarte activ … şi cânta foarte mult în Basarabia … şi de acolo aducea mereu viniluri. La noi nu se găsea nimic, dar eu în colecţia mea de viniluri de acasă am şi Beatles, Michael Jackson, tot ce se cânta afară, cu litere chirilice pe coperţi".

Despre ce cântă şi cum cântă astăzi, Florin Siia se arată nu doar mulţumit şi împlinit, ci şi mândru. Se consideră un artist ajuns la maturitate intelectuală şi muzicală, după cum mărturiseşte pe site-ul formaţiei sale, breezetouch: "Toţi, într-un fel sau altul, suntem influenţaţi de tendinţe. Dar până la urmă, ceea ce îţi aduce plăcere, îţi creează emoţie, e de fapt oaza ta de fericire, pentru asta trăim! Bossa Nova a creat in mine acea emotie, extraordinar de puternica, materializandu-se prin proiectul muzical, Breeze, de care sunt extraordinar de mandru! In 20 de ani de experienta, de la muzica simfonica la rock, reggae, salsa, unde nu m-am implicat doar muzical, ci am trăit intens fiecare pas până la reuşită, am ajuns acum la o anumită maturitate, intelectuală şi muzicală, iar rafinamentul si senzualitatea muzicii braziliene m-au cucerit total".  

(Florentina Toniţă)





(Florin Siia alaturi de sotia lui, Ioana)



(Proiectul Breeze)

SURSA FOTO: FACEBOOK
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean de 52 de ani își va petrece următorii 13 ani în închisoare, pentru ce a fost reținut bărbatul!

astăzi, 10:35

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri au identificat un bărbat, de 52 de ani, din comuna Stăuceni, pe numele căruia era emis un mandat de executa...

Un profesor universitar denunță ”examene pe ochi frumoși”. „Decanul mi-a cerut să ajut o studentă din Dorohoi!”

astăzi, 10:23

Avocatul susține că a fost reclamat și sancționat la presiunea fostului decan al Facultății de Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, ca...

Mircea Magdalena, candidat PSD Parlament: „O guvernare social-democrată e garanția dezvoltării Botoșaniului și întoarcerii tinerilor”!

astăzi, 10:15

Candidatul social-democrat pentru Camera Deputaților a anunțat, joi, 14 noiembrie, o parte dintre cele mai importante măsuri pe care PSD le va implementa de anul viitor dacă va ajunge la guve...