După electoRATĂ, Guvernul Ponta trimite electoratul la băi
Stiri Botosani Wednesday, 5 February 2014 ActualitateHotărârea de Guvern, luată în şedinţa de miercurea trecută, dar neanunţată în nicio listă oficială a actelor normative aprobate, a intrat în vigoare fără avertismente sau dezbateri publice, luni, la scurt timp după ce premierul Victor Ponta a anunţat de la Palatul Victoria "programul electoRATA".
Conform gandul.info, de biletele de tratament gratuite sau subvenţionate în proporţie de peste 50% multiplicate de la 50.300 în 2013 - tot sub Guvernul Ponta - la 59.600 în 2014 vor beneficia pensionari din sistemul public, asiguraţi ai aceluiaşi sistem sau beneficiari ai unor legi speciale - foşti ofiţeri MAI, MApN, SRI. Banii sunt rezervaţi în buget într-un titlu special care însumează 310.809.000 de lei.
A fost, probabil, ultima Hotărâre de Guvern, semnată, între alţii, de ministrul Radu Stroe. A doua zi a fost obligat să demisioneze.
Contactată de gândul, Mariana Câmpeanu, ministrul iniţiator al hotărârii, explică cum a reuşit Guvernul Ponta ingineria majorării numărului biletelor cu 20% în condiţiile în care bugetul asigurărilor sociale este, în continuare, pe deficit: "Am redus seriile de la 18 la 16 zile ca să avem mai mulţi beneficiari". Ministrul PNL exclude, totodată, vreun calcul electoral la masa Guvernului. "Ei, asta-i bună! Voi chiar pe toate le legaţi de anul electoral?", întreabă, retoric, Mariana Câmpeanu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Este de negăsit! O botoșăneancă a fost văzută ultima dată în Dorohoi!
Polițiștii din Botoșani efectuează verificări pentru localizarea unei femei, ILIE LIOCADIA, de 58 de ani, din comuna Brăești, care a părăsit domiciliul, astăzi, în jurul orei 12:00, c...
Botoșaniul își pune din nou inima la treabă. „Promenada Inimilor” devine o vânătoare de comori prin oraș!
Rotary Club Botoșani îi invită pe botoșăneni, duminică, 27 septembrie, la o nouă ediție a „Promenadei Inimilor”. Evenimentul vine anul acesta cu o formulă diferită: tradiți...
Cod Galben de instabilitate atmosferică în mai multe localități din Botoșani!
UPDATE! ORA 17:30 Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani, ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.96 secunde