Care sunt cele mai bune tipuri de carne
Stiri Botosani Saturday, 9 November 2013 ActualitatePlecând de la acest aspect, dar şi de la proprietăţile nutritive ale fiecărui tip de carne, am întocmit, cu ajutorul specialiştilor, un top al celor mai sănătoase sortimente de carne.
1. Peştele
Cei mai mulţi nutriţionişti şi specialişti în alimentaţie pun pe primul loc în topul cărnurilor sănătoase peştele. "Acesta e cu atât mai sănătos cu cât este mai sălbatic", declară prof. Mencinicopschi. Cele mai bune sortimente sunt heringul, sardinele, scrumbia de Dunăre şi somonul. În cazul ultimului tip de peşte sunt indicate inclusiv sortimentele de crescătorie.
2. Vânatul
Pe locul al doilea în topul întocmit de medici se situează carnea de vânat. "Conţine foarte puţină grăsime, inclusiv cea de mistreţ", subliniază specialistul. Pentru a beneficia însă de proprietăţile acestui aliment este important ca mâncarea să fie preparată corespunzător.
"Înainte să fie gătită, carnea de vânat se ţine în pene sau în blană o anumită perioadă de timp, în funcţie de animal şi de anotimp. Iarna, vânatul cu blană poate fi ţinut chiar şi o zi-două", explică Mencinicopschi. Acest proces se numeşte fezandare şi are ca scop frăgezirea cărnii. Cele mai bune sortimente sunt cele provenite de la ierbivore (căprioară, cerb), dar şi cele de pasăre (fazan, raţă sălbatică).
3. Tipuri rare de de porc
Următoarea în top este carnea de porc din rase primitive. Un exemplu este Pata Negra, o specie de porcine crescute în sălbăticie, în zonele împădurite din Spania. Din el se obţine jambonul Jabugo sau Serano, un preparat care conţine foarte puţină grăsime.
4. Pasărea "de la sol"
Pe locul al patrulea este carnea de pasăre. "Pentru că la noi carnea de pasăre ecologică e foarte scumpă, sunt de preferat sortimentele din păsări crescute la sol, cât mai aproape de natură", sfătuieşte Gheorghe Mencinicopschi. Puteţi opta pentru pui, curcan, raţă sau chiar struţ.
Avantajul cărnii de pasăre este că grăsimea poate fi îndepărtată foarte uşor, spre deosebire de carnea de porc sau vită, unde nu poate fi separată de muşchi. Pentru a nu dăuna organismului, carnea albă (de pasăre) ar trebui consumată în medie o dată pe săptămână, spre deosebire de peşte, care se recomandă de două ori pe săptămână.
5. Carnea roşie
Cea mai nocivă este carnea roşie (nu şi pentru tineri). "Carnea de porc şi cea de vită sunt foarte bogate în fier, iar la adulţi, în special după 40 de ani, excesul poate duce la depunerea de fier pe ţesuturi", avertizează specialistul în alimentaţie.
Acest tip de carne ar trebui consumat cel mult o dată pe lună, în cantităţi care să nu depăşească 100 de grame de persoană. În schimb, în cazul tinerilor, carnea roşie este chiar recomandată, spune Mencinicopschi. Copiii pot consuma şi ei orice tip de carne.
"După 2-3 ani, este bine să se înceapă cu o carne uşoară (pasăre, peşte, vânat) şi să nu li se dea mai multe tipuri de carne în acelaşi timp", sfătuieşte Mencinicopschi.
La fel de importantă precum alegerea sortimenului de carne este şi forma în care alimentul este consumat. Specialiştii vă sfătuiesc să evitaţi pe cât posibil carnea procesată (salam, şuncă, crenvurşti) deoarece conţine foarte multă grăsime, sodiu, aditivi alimentari, agenţi de întărire şi foarte puţină carne.
www.doctorulzilei.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Mai multe localități din Botoșani se află sub Cod Galben de ceață până mâine la ora 2:00!
Din această cauză, pe drumurile din: Dorohoi, Ungureni, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, A...
Jandarmii botoșăneni, ajutoare ale Moșului, au ajuns cu daruri și gânduri bune la câteva familii greu încercate! (foto)
În Ajunul Crăciunului, când colindătorii vestesc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, jandarmii botoșăneni au dăruit și au împodobit un brad de Crăciun pentru o famili...
„Pur și simplu”, corul unei parohii din județ, duce simplitatea peste hotare: „Prin cor am câștigat copiii, prin copii am câștigat părinții”!
„Corișorul acesta al nostru este a șasea generație de copii. De 21 de ani, de când am venit în parohie – prima și singura mea parohie – m-am ocupat de copii. Pentru c...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.84 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici