5 greşeli de gramatică pe placul românilor

Sunt câteva greşeli cu care românii s-au împrietenit atât de bine încât le iau cu ei peste tot: la muncă, la întâlnirile cu prietenii, în vacanţe. Generoşi, părinţii împărtăşesc erorile cu micuţii lor, astfel încât, deseori, greşeală devine normă.

1. Folosirea greşită a lui "decât" în loc de "doar" (şi invers) este probabil cea mai populară eroare sau oroare gramatică, spuneţi-i cum vreţi. Atât de populară, încât şi Mircea Geoană a făcut-o, în dezbaterea televizată anterioară prezidenţialelor din 2009. "Mai aveţi decât trei zile de mandat", spunea Geoană la acea vreme, într-un schimb de replici cu Traian Băsescu. Social-democratul avea să piardă alegerile. "Decât" câteva voturi i-au lipsit pentru a deveni noul preşedinte.

Cum e corect? Regula e destul de simplă. "Decât" se foloseşte în structuri negative şi "doar" în cele afirmative. Exemple: "Nu am decât 5 lei în buzunar", "Am doar 5 lei în buzunar" sau, ca să corectăm formularea din paragraful anterior, "Doar câteva voturi i-au lipsit pentru a deveni noul preşedinte".

2. O altă greşeală îl are ca "port-drapel" pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, devenit faimos pentru aversiunea pe care o avea (şi, probabil, încă o are) pentru "pe care". Şi Mihai Tatulici are deseori scăpări cu "pe"-ul în acuzativ, dar nu cumva să trageţi concluzia că, dacă nu puneţi "pe"-ul atunci când e nevoie de el, o să ajungeţi demnitari de stat sau jurnalişti TV. Deşi, iată, şanse există!

Cum e corect? Acel "pe" face diferenţa între subiect şi complement direct, explică Rodica Zafiu într-un articol din "România Literară". Iată câteva exemple: "Cartea care e pe masă", "Cartea pe care am luat-o de pe masă"; sau, ca să îl corectăm pe Tăriceanu, "Calităţile pe care le au (unii miniştri)".

3. "Să aibe" este o altă "invenţie" lexicală a românilor. Şi de această dată, greşeala are un demn reprezentant în conducerea statului, preşedintele Traian Băsescu. Iată câteva întrebări puse de români pe forumuri, găsite rapid pe internet: "Câţi copii trebuie să aibe o familie?", "Câte kilograme trebuie să aibe tortul de nuntă?", "Ce acte trebuie să aibe maşina dacă e înmatriculată pe Spania?". Dar greşeala e prezentă şi în presă. Cei de la manager.ro ne vorbesc despre calităţile de bază pe care "trebuie să le aibe" potenţialii angajaţi. Probabil, doar limba străină e obligatorie, cea maternă e facultativă.

Cum e corect? Aici, nu sunt multe de explicat, corect este "să aibă", "o să aibă" etc, niciodată cu "aibe".

4. În anii în care românii îşi luau credite câte nu puteau să plătească în întreaga viaţă pentru a-şi lua un amărât de apartament vechi, pe tarlaua lexicală autohtonă a apărut şi "locaţie". Dar nu folosit corect, ca sinonim pentru "chirie". Dacă o persoană spunea, într-o discuţie cu prietenii, "Mi-am găsit un apartament la 60.000 de euro", se găsea un coleg să întrebe "Şi cum e locaţia?".

Cum e corect? Potrivit DEX, "locaţie" reprezintă "chiria plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară".

5. Merită notat că românii s-au cam plictisit de "engleji" şi "franceji", de "ţigare" şi "sălbatec", iar aceste aberaţii lexicale pot fi plasate cu mândrie în categoria "pe cale de dispariţie". Însă, există o formulare greşită care a ţinut piept, cu mare succes, trecerii anilor. "Cât aveţi ceasul?" este o întrebare pe care românii o adresează adesea. Aparent, nu pare nimic greşit, dar încercaţi să analizaţi logic extrem de slaba legătură dintre cuvinte.

Cum este corect?
Întrebarea poate fi "Aveţi un ceas?" sau, pentru a fi şi mai expliciţi, "Cât este ceasul?".

Probabil, lista aceasta nu este suficient de lungă, aşa că puteţi adăuga greşelile sesizate de voi, la rubrica de comentarii, ne invită Dan Arsenie, pe ro.stiri.yahoo.com.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Astăzi: FC Voluntari - FC Botoșani. Botoșănenii marchează 500 de meciuri în SuperLiga! - FOTO, VIDEO

astăzi, 08:20

Vineri, împotriva celor de la FC Voluntari, FC Botoșani va disputa meciul cu numărul 500 în Superliga. După sezoane pline de provocări, cu momente memorabile și emoții trăite î...

Două legende: Povestea din spatele fotografiei din 2007 care a devenit virală cu Lionel Messi și bebelușul Lamine Yamal! - FOTO

astăzi, 07:53

Spania și Argentina se vor înfrunta duminică în Finala Cupei Mondiale. În timp ce reprezentativa sud-americană îl va avea în teren pe Lionel Messi, care la 39 de ani s...

„Grav incident cibernetic” în România: Platforma Ghiseul.ro și Cadastrul, vizate de un val de atacuri

astăzi, 07:36

Site-ul Ghișeul.ro, folosit pentru plata taxelor, și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), cât și o aplicație MIPE au fost vizate în ultimele zile de in...