Mai mult de jumătate dintre români n-au citit NICIO CARTE în 2012!

Un sondaj realizat de Institutul Român de Studii Sociale (IRSS) arată nişte rezultate catastrofale pentru starea naţiunii: peste jumătate din populaţie nu a terminat de citit nicio carte în 2012. Nici măcar una! Una mică, un manual, o carte de poezii sau una de bucate ori măcar o carte cu sfaturi despre cum să nu mai fim atât de inculţi şi de închişi la minte! Nimic.
 
Poate vouă nu vi se pare atât de dramatic, poate credeţi că-i o ştire de care putem face mişto, precum perlele de la Bac, dar nu e aşa. Cifrele de mai jos vorbesc despre ce şi unde suntem acum şi, ce-i mai grav, despre aspiraţiile noastre.
 
Peste jumătate din totalul celor intervievaţi (53%) declară că nu au terminat de citit nicio carte în 2012. 21% afirmă că au terminat de citit 1-2 cărţi. 11% au citit, potrivit propriilor declaraţii, 3-4 cărţi, iar 15% dintre repondenţi spun că au citit 5 sau peste 5 cărţi.
 
Pe categorii de vârstă, datele arată că nu au citit nicio carte 32% dintre cei cu vârstele între 18 şi 30 de ani, 49% dintre cei din segmentul 31 – 55 de ani şi 68% dintre seniorii de peste 55 de ani.
 
La capitolul 1-2 cărţi citite se înscriu 29% dintre cei din categoria de vârstă 18 – 30 de ani, 25% dintre cei din categoria de vârstă 31 – 55  de ani şi 13% dintre repondenţii de peste 55 de ani.

Cu 3-4 cărţi citite până în prezent, în 2012, se laudă 20% dintre cei până în 30 de ani, 10% dintre cei până în 55 de ani şi 7% dintre cei peste 55 de ani.
 
Doar 19% dintre repondenţii cu vârstele cuprinse între 18 şi 30 de ani, 16% dintre repondenţii cu vârstele cuprinse între 31 şi 55 de ani şi 11% dintre repondenţii a căror vârstă depăşeşte 55 de ani s-au înscris la categoria 5 sau peste 5 cărţi citite.
 
Sondajul a fost realizat pentru TVH 2.0 în perioada 27 septembrie – 3 octombrie 2012, pe un eşantion de 1081 de persoane peste 18 ani, cu o marjă de eroare de +/- 2,9 %. (Sursa AICI)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...