IMPRESIONANT: Sfantul Nectarie

Dragii mei, daca viata va fi pentru voi grea, vestea cea buna si minunata este ca exista un sfant, printre multi altii, care poate face minuni. Cine i-a cunoscut apropierea marturiseste ca este un sfant cald si bun, deschis sa te ajute si sa te iubeasca. La multi ani, Sfinte Nectarie!

Acum cinci veri circula prin oraş un pliant cu semnele de alertă ale aluniţelor. ADAS, scris vertical, fiecare literă conducându-te către o spaima particulara. (A = asimetrie, D = dimensiune etc). Nu l-am refuzat când mi-a fost întins la cortul de lângă  Benetton, aşa cum refuz de regulă orice alt pliant de la ambulanţi. I-am aruncat o privire indiferentă în lift, apoi una plina de interes sotului meu, care statea aplecat  peste cadita in care o spalam pe Sofia noastra mica. Avea pe spate 1000 de semne şi aluniţe. Printre ele, una mare, în două culori, care semăna leit cu una din pozele de pe pliant. "Ai cancer!", te-am speriat? ha, ha, ha, ha! apoi  ne-am văzut mai departe de băiţă şi de viaţa noastră de părinţi tineri cu doi copii cruzi.

Pentru că una dintre colegele mele se plângea că are o aluniţă cu halou, am sunta-o pe Ilinca să-mi recomande un doctor de piei. Pe lângă ea, am făcut o programare şi pentru jumătatea mea, care s-a întâmplat să prindă un loc liber exact de ziua lui. A mormăit, s-a codit, mi-a spus că sunt nebună, dar a venit. Colega mea avea un halou închipuit. Pe noi ne-a programat pentru operaţie în regim fulger, a doua zi. "Doamna, ce să vă spun..." s-a codit doctorul de pe stângul pe drept "Este un melanom, dar speram sa fie un Clark II". Biopsia a durat două săptămîni, timp în care am intrat pe toate forumurile de cancer de piele şi am aflat cum stăm: cea mai rapidă formă de tumora; unul dintre cei mai periculosi adversari, care metastazează aproape instantaneu; iar tinereţea nu era deloc un atu; mai degrabă o agravantă.

Ca să nu plâng acasă, sau la birou, am stat jumatate de zi din fiecare zi a celor două săptămâni, într-un internet cafe de lângă Universitate. Băieţii îşi închipuiau că jelesc după un fost iubit şi îmi aduceau cordial şi empatic câte un  şerveţel de câte ori apele ţâşneau în aval. Îmi făcusem prieteni noi: o mamă de doi copii, medic, cu un soţ la fel de bolnav, o tânără dintr-un alt oraş care lupta cu aceeaşi plagă şi tot aşa, o listă de oameni cu povesti care m-ar fi lasat indiferenta pana ieri. Înainte să se împlinească cele două săptămâni, eram din ce în ce mai convinsă ca biopsia va fi un dezastru. Începusem să văd negru pe alb, cu scris de doctor: clark IV.

Era într-o joi când a sunat Ilinca. "Otişor, lucrurile sunt amestecate! Clark IV, dar.." probabil că ar fi urmat încurajări, dar stiam deja că si după un Clark II au murit oameni cu  metastaze cerebrale, aşa că am închis. Am încercat să nu fac mişări bruşte, ca să nu se năruie de tot lumea mea. M-am îmbrăcat cuminte, am sunat după un taxi cu un ton egal şi am dispărut din birou înainte să bănuiască cineva scamatoria care îmi omorâse viaţa de până atunci. Prima explozie a început pe scaunul din spatele soferului. Am plâns cu spasme, cu neajutorare şi cu disperarea că nu ma pot stăpâni între oamenii care conduc maşini galbene şi nu plâng. 

Mi-a pus condamnarea în mână cu ochi încurcaţi şi n-a ştiut să mă consoleze cu nimic. A renunţat la stereotipuri şi a decis să rămână onest. Între timp i-am răspuns Ilincăi şi am hotărât să mă duc la ea acasă. Am luat-o pe jos, plângând printre oameni străini, pe care şi eu, altadată,  i-am văzut izbucnind. Dacă nu aş fi cumpărat o şaorma şi nu mi-aş fi ocupat gura flămândă cu ceva, aş fi reuşit să vorbesc singură pe drum.

Ilinca nu ajunsese încă. M-am sprijinit de un gard şi am aşteptat, in timp ce cu dintii sfasiam mecanic lipia fara de gust. Printre lacrimi, am realizat ca in dreptul meu statea de ceva timp un barbat  intr-o masina. Ma privea fix, gata de vorba si de mai mult. Nu m-am putut gandi decat ca dragostea vietii mele va muri in curand  si ma va lasa prada hienelor care simtisera deja mirosul de sange in aer. Am renuntat la orice bun simt social si am aruncat cu saorma in el si  masina lui. Daca nu disparea la timp, ma vedeam in stare sa-l rastorn in prapastia care se cascase atat de neanuntat in viata mea.

Am incercat sa ma rog in drum spre casa. Nu reuseam deloc sa fac un videoclip in care sa nu plang cu sughituri: "sun la usa, el imi deschide si ma intreaba cum este cu biopsia. Eu ii spun ca nu mare lucru, niste tampenii. Cine a auzit de Clark IV?" Nu mai stiu cum am facut, dar n-am varsat lacrimi cu el de fată. L-am convins că are o problemă, dar nu alarmanta. Sa n-o lasam sa scape de sub control, atat. Toata seara am cautat cu disperare porcaria de carticica cu care plecasem de la Biserica Radu Voda, cu  trei saptamani inainte.

Alice imi facuse intrarea la Sfantul Nectarie. Auzise ea ca daca citesti acatistul lui timp de 40 de zile, ti se poate indeplini orice dorinta. N-am vrut sa o jignesc, dar m-am uitat la ea ca la o femeie pierduta. Cand am mai auzit ca este si vindecator de cancer, m-a busit rasul. Socrul meu era proaspat bolnav, dar n-as fi citit de dragul lui un acatist si niciodata de 40 de ori.  Am incercat de cateva ori sa citesc din el, dar nu reuseam să trec de  "bucura-te", "icoase" si "condace". Cu mintea mea periculoasa am catalogat experimentul drept unul sectar si am aruncat cartea ca pe un reţetar de care nu aveam nevoie cata vreme nu aveam nici dorinte.

Am aruncat-o, bun! dar unde? O vedeam peste tot si nu era nicaieri. Am răscolit haotic peste tot şi într-un sfîrşit am găsit acatistul în carul cu fân.  Dupa ce i-am adormit pe toti si am terminat ultima treaba din casa, am cautat un colt pentru mine si el.
 
N-aveam decat doua camere, asa ca cel mai sigur loc s-a întamplat sa fie în baie. M-am incuiat, m-am asezat pe jos si am inceput sa citesc. Toate cuvintele care nu se legau acum trei saptamani, au capatat un sens evident. Pe la jumatatea acatistului, am izbucnit in plans: "Ca la tine nimic nu este cu neputinta, Sfinte Nectarie!" si am stiut ca daca ar vrea sa ma ajute, n-ar fi deloc imposibil pentru el. Am teminat de citit si toata greutatea zilei s-a dus spre tavan. . M-am culcat linistita in prima mea noapte de femeie  aproape vaduvă si am spus asa: "De-acum nu mai pot sa fac nimic. De-acum este treaba ta". Va sa zica femeia pierduta eram eu, nu Alice! Ea fusese doar calea prin care Sfatul Nectarie s-a aratat in viata noastra, mai inainte sa stim ca exista si ca suntem mancati de viermi.

Cele 40 de zile s-au scurs intre drumuri la doctori si programari disperate in Elvetia pentru investigatia PET. (pozitron emision tomografy"). Acum se face la Oradea si Bucuresti; atunci, doctorul de piei m-a intrebat daca PET vine de la un animal. Fiecare zi trecea neasteptat de lin pentru cei din jur, care se întrebau cum  vor evolua primii din cerc atinsi de o boala cumplita.  Cu fire nevazute, Sfantul Nectarie ma ajuta sa ajung la birou, apoi acasa, unde-mi spălam copiii cu acelasi miscari pe care le facem si inainte sa aflu ca nu vor mai avea tata. Ma ajuta sa vorbesc cum vorbesc toti oamenii la birou, chiar daca as fi deschis gura doar sa le spun că l-am întâlnit  pe Hristos; stătea în fiecare noapte, la mine în baie, pe jos.

Abia asteptam sa se faca noapte si sa ma duc, nevăzută de nimeni, la intalnirea mea. Uneori plangeam la partea de inceput; alteori, daca ma apucam de plans, nu ma mai opream pana la sfarsit;  pot spune, cu mana pe inima, ca niciodata nu a lipsit de la intalniri. L-am intalnit pe Hristos într-o sală de baie, deşi merita să-l invit într-o altfel de sală de tron; l-am intrezarit intr-o disperare de care nu m-a putut vindeca niciun doctor sau om;  l-am cunoscut pe Hristos cînd tot ce imi era cunoscut nu mi-a mai fost de folos; Pe Hristos nu poti sa-l simti  câtă vreme mai simţi om aproape. Este o chestiune privată între tine şi El.  Hristos vine la tine tiptil cand esti moale; cand esti cazut  la pamant, fara sanse reale sa te ridici. Intai te maingaie bland, apoi te sustine sa urci si tot ce iti cere este sa nu-L dai uitarii dupa ce nu mai ai nevoie de El ca sa zburzi. Hristos isi face intrarea pe usile trantite de medici, ca lespezile reci pe mormant.

Am ajuns in Elvetia intr-o duminica de iulie. Orasul petrecuse peste zi si era plin de cheflii si de tarabe cu bere si wursti. Ne inlantuisem cu bratele strans si umblam ca doi stranieri  legati la galere; ne-am invartit  pe strazi abatuti si exclusi dintr-o lume care mergea mai departe cu bucurii. Am plans pana am adormit si m-am tinut pentru ultima oara de acatist. Am cantarit fiecare cuvant si m-am temut ca se vor termina si nu am apucat sa-l conving. A doua zi eram programati la Nuclear Medicine pentru un diagnostic precis. Inainte sa alunec in somn, m-am gandit cat de bun a fost Sfantul Nectarie cu mine. Atat de bun, incat daca as mai fi facut un copil, l-as fi numit ca pe el.

Primul contact cu un spital s-a petrecut abrupt. L-au luat de langă mine brusc şi l-am  mai văzut după jumătate de oră,  trecând dezbrăcat, dintr-o cameră în alta. Goliciunea nu are nimic uman în spital. Te lasă descoperit şi vulnerabil şi vorbeşte cu glas tare despre slăbiciunea ta. I-au dat să bea o soluţie de contrast şi l-au întins, pentru o oră, pe pat. După 5 ani mi-a mărturisit teama animalică, pe care a trăit-o în aşteparea unui diagnostic.

Dupa investigatie, l-am vazut pe medic venind catre locul in care il asteptam cu inima bubuind. Mi s-a parut ca s-a incruntat si eram convinsa ca tinea in maine o harta de metastaze. S-a oprit langa noi incruntat: "unde spuneati ca ati avut melanomul? Va intreb pentru ca nu am gasit nicio urma din el! Dar am gasit o tumora cu celule gigant in genunchi. Nu pune probleme, dar trebuie tinuta sub control..."

Am iesit  din spital in zbor. Am anuntat lumea întreaga ca nu melanomul, ci poate un altfel de cancer  ne va desparti! Au urmat doua operatii grele si necesare, o recuperare chinuitoare, un an de interferon si o jumatate de an de citostatice. Printre toate protocoalele de spital, se insera si datoria mea: "Si cu Nectarie cum ramane?" "Poate ca porecla, draga mea! Cum sa-i spun copilului meu: "Nectarie, coboara imediat de pe tobogan!" Si cum sa facem al treilea copil? Iar  daca totusi depasim socul, cum sa-l numim aşa?

Petru Nectarie va implini 3 ani in martie. Daca m-as fi rugat sa primesc un copil, n-as fi stiut sa rog asa de frumos. Nectarie este curcubeul din viata noastra, care nu poate insemna decat ca bunul Dumnezeu nu ne va mai trimite potop.

 

Randurile sunt pentru Sfantul Nectarie. Astazi este ziua lui si desi imi propusesem ca povestea de fata sa fie o pagina de carte, nu pot sa nu-mi fac datoria fata de el. Calculele mele literare palesc in fata bunatatii cu care Sfantul Nectarie a sustinut familia noastra sa nu se rastoarne. Dragii mei, daca viata va fi pentru voi grea, vestea cea buna si minunata este ca exista un sfant, printre multi altii, care poate face minuni. Cine i-a cunoscut apropierea marturiseste ca este un sfant cald si bun, deschis sa te ajute si sa te iubeasca. La multi ani, Sfinte Nectarie!

Otilia Sava, 9 noiembrie 2012

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Modernizarea Stadionului Ion Bordeanu și transformarea sa în Arenă de nivel UEFA este o prioritate a administrației PSD Cosmin Andrei! (Video)

astăzi, 12:20

Modernizarea Stadionului Ion Bordeanu și transformarea sa în Arenă de nivel UEFA este o prioritate a primarului Cosmin Andrei și a parlamentarilor PSD Botoșani. „Una dintre priorit...

Augustin Zegrean: ”Dacă există condiții, CCR poate anula alegerile”

astăzi, 12:00

Curtea Constituțională are rolul de a valida noul președinte al României, iar înainte de a lua această decizie, CCR verifică dacă au existat nereguli în procesul electoral. ...

Numărul profesorilor pensionari la catedră, în creștere în ultimii ani. „Te simți util și asta te face să fii mai tânăr”!

astăzi, 11:35

Numărul profesorilor care au rămas să predea în școli chiar și după vârsta pensionării a crescut foarte mult în ultimii ani. Sunt 2.200 de dascăli cu vârste peste 65 de...