Reţinut de poliţie, pentru furtul unui autoturism de lux

Un autoturism BMW 320 D, furat în urmă cu patru luni dintr-un sat botoşănean, a fost găsit pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Bărbatul care a comis furtul locuieşte fără forme legale la o rudă din Dorohoi.

În urma investigaţiilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit că unul dintre suspecţii de comiterea, în noaptea de 26/27 martie 2012, a infracţiunii de furt calificat, în dauna părţii vătămate C. D., din sat Pascari, comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, este E. Nicolae, de 35 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, care locuieşte fără forme legale, pe raza municipiului Dorohoi, la o rudă.

În fapt, bărbatul este suspectat că în noaptea de 26/27.03.2012, împreună cu B. Dragoş Ionuţ şi D. Sorin Gabriel (ambii din municipiul Dorohoi), au pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate, de unde au sustras aparatură electronică şi bani, iar din garajul locuinţei au sustras un autoturism marca BMW 320 D.

Poliţiştii au dispus faţă de E. Niolae măsura reţinerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca astăzi, 18 iulie a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, cu propunere de arestare preventivă.

Autoturismul a fost identificat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea şi a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi, urmând ca după finalizarea cercetărilor să  fie restituit părţii vătămate.

În cauză cercetările continuă, pentru a se stabili întreaga activitate infracţională a suspecţilor.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...